Pentru reorganizarea legaţiilor noastre. Parisul: un exemplu instructiv

Pentru reorganizarea legaţiilor noastre
Parisul: un exemplu instructiv

Adevărul, Anul 43, No. 14314, marţi 26 august 1930, p. 1
G. Vlădescu-Răcoasa

Ce înseamnă Parisul pentru politica externă şi propaganda românească în străinătate îşi dau seamă toţi cei care se ocupă de treburile publice. Dacă am făcut sau nu tot ce trebuia pentru a constitui din legaţia noastră acolo un centru de informaţie şi documentare şi cine poartă vina cea mai mare pentru această lipsă, nu ne vom ocupa aici. Câteva glasuri s-au şi ridicat pentru a lumina această chestiune. Dintre ele trebuie să amintim însă pe acela al d-lui Iorga, foarte energic şi categoric.

Aici vom însemna doar câteva constatări puţin mai optimiste şi pe care le dăm publicităţii îndemnaţi de două evenimente recente foarte semnificative. Întâi, iminenta încheiere a unei convenţii comerciale cu Franţa, pentru reuşita căreia nu poate fi trecută cu vederea rodnica activitate a ataşatului nostru comercial de la Paris; al doilea – iniţiativa pilduitoare a ministrului nostru la Berlin, d. prof. G. Taşcă, care, dându-şi seama de marea importanţă a organizaţiilor consulare, a întreprins o vizitare a lor.

Ce-am văzut însă vrednic de relevat la Paris? O scurtă şedere acolo, cu prilejul unei reuniuni internaţionale, mi-a îngăduit să reîmprospătez cunoştinţele vechi despre ce înseamnă legaţia noastră din cel mai de seamă centru apusean, şi totodată să întrevăd ceea ce ar putea să devie, nu numai din punct de vedere politic, dar şi intelectual şi economic, această instituţie. Vom nota aici numai câteva din impresiile culese proaspăt, păstrând cea mai deplină obiectivitate şi mărginindu-ne a releva îndeosebi partea constructivă.

X

Când am cunoscut prima dată birourile ataşatului nostru comercial de la Paris – care au rămas neschimbate până acum doi ani – ele erau într-un aşa hal de mizerie, încât te simţeai profund jenat, ca român, intrând acolo. Aveai impresia că te găseşti în birourile unei percepţii de periferie din Bucureşti: hârtia de pe pereţi ruptă şi murdară, nişte mese vechi şi zoioase, pe jos un covor rupt şi decolorat, iar arhiva aruncată în nişte nenorocite de dulapuri de lemn de brad pe jumătate vopsite.

Ar fi fost o adevărată impertinenţă din partea oricărui curios să ceară a cunoaşte vreo problemă în ansamblul ei, când hârtiile erau cel mult clasate după data sosirii lor. Nici un studiu asupra pieţii franceze şi nici asupra exportului românesc în Franţa. În afară de amabilitatea şi bunăvoinţa celor câţiva funcţionari cu relaţii şi răspundere, nu puteai avea la îndemână o listă a personalităţilor ce se ocupau de probleme româneşti. Toate mergeau la voia întâmplării. Empirismul cel mai autentic, ba chiar de nuanţă orientală, trona majestos. Un birocratism înapoiat şi rutinar paraliza şi cele mai avântate iniţiative. Cei câţiva oameni de inteligenţă şi de ispravă lucrau fiecare pe contul şi în cercul său. Ce departe erau toţi de a privi legaţia şi activitatea ei ca o operă colectivă, organizată în acelaşi spirit.

Când am fost anul acesta, am avut plăcerea neaşteptată de a vedea aceleaşi încăperi cu totul schimbate. Camera de lucru şi de primire în acelaşi timp a ataşatului nostru comercial frumos şi cu mult gust aranjată. Pereţii simpatic tapisaţi, covoare pe jos, birouri noi, o desăvârşită rânduială în toate. Arhiva şi biblioteca aşezate în dulapuri moderne şi clasificate după cele mai judicioase sisteme.

Hârtiile ce constituie informaţia şi documentarea serviciului sunt repartizate pe probleme într-o serie de 26 de fişiere, în care fiecare problemă are dosarul ei. Cele 26 de fişiere au rolul de dosar, iar în fiecare se află între 6 şi 20-25 sub-dosare, tratând probleme apropiate. În primul rând patru fişiere sunt destinate exportului român în Franţa şi alte patru exportului francez în România. Unul din fişierele exportului românesc are înlăuntrul lui de pildă: dosarul lemne, petrol, cereale, vite. Altul: piei, oase, blănuri etc. În fiecare dintre ele se găseşte câte un dosar intitulat „studii”, unde întâlneşti cele mai noi cercetări asupra diferitelor produse. Patru dintre fişiere sunt rezervate serviciului financiar al ministerului de finanţe, unul ministerului muncii, altul ministerului de agricultură, un altul ministerului de industrie şi comerţ, în care chestiunile sunt împărţite în două dosare separate, amănunţit specializate.

Întreg materialul informativ şi documentar, strâns cu o deosebită grijă şi pasiune, este prezentat astfel într-o formă accesibilă şi uşor de consultat. La fiecare marfă separat se dă: a) importul total în Franţa din fiecare ţară; b) importul din România special, pentru a-l diferenţia uşor; c) valorile medii; d) taxele de vamă; e) un studiu comparativ asupra mărfurilor şi anume: marfa franceză, marfa de import din celelalte ţări şi, în fine, marfa importată din România. Aici întâlnim o cercetare foarte interesantă asupra caracteristicilor mărfii româneşti în comparaţie cu celelalte mărfuri, scoţându-se în evidenţă, după caz, superioritatea sau inferioritatea ei cu cauzele aferente, arătându-se ce-am putea exporta mai mult şi ce nu.

Din organizarea serviciului său, ca şi din rapoartele şi studiile ce mi-au căzut în mână, reiese clar, în primul loc, preocuparea ataşatului nostru comercial de la Paris de problemele româneşti, cele mai puţin şi mai puţin sistematic studiate. Şi pe bună dreptate, face aceasta, d. Popescu, deoarece relaţiile asupra pieţelor străine, şi în speţă cea franceză, se pot găsi uşor în reviste şi diferite studii franceze sau străine.

Biblioteca la rândul ei a fost completată şi pusă la zi cu tot materialul necesar documentării generale asupra pieţii franceze şi foarte amănunţite asupra pieţii româneşti. Tot acest material este clasat şi indexat pe probleme şi pe nume de autori.

În ceea ce priveşte piaţa financiară, ataşatul pregăteşte lunar, de la l octombrie 1929, rapoarte foarte bogate şi detailate asupra pieţii franceze, dându-se pentru comparaţie şi date privitoare la piaţa engleză. Ca o dovadă de valoarea acestei lucrări, relevăm faptul că ea a fost dată drept model de institutul de export şi celorlalţi ataşaţi comerciali, cerându-li-se a prezenta lucrări similare.

Şi pentru a aprecia cu adevărat munca depusă de d. Aurel Ion Popescu la Paris, un model de organizare, de pricepere şi de conştiinciozitate, este necesar să amintim că d-sa nu este acolo decât din decembrie 1928, deţinând în acelaşi timp şi posturile de ataşat la Londra şi Bruxelles.

Timp de trei luni a fost chemat apoi în centrală să colaboreze la încheierea unor convenţii speciale de comerţ. În timpul acesta, serviciul pe care d-sa îl conduce a făcut şi câteva lucrări de natură diferită, dintre care vom cita numai două. Întâi, pregătirea numărului special, privitor la România, din „Manchester Guardian”; apoi un raport foarte documentat asupra alcoolului, pe baza căruia s-a şi lucrat noua lege.

De asemenea, am cunoscut personal frumoasele şi numeroasele legături ce d. Popescu şi-a creat în lumea de afaceri franceză şi printre reprezentanţii celorlalte ţări şi de aceea socot ca o datorie de conştiinţă pentru mine să evidenţiez rarele calităţi ale acestui tânăr precum şi valoroasa operă realizată de el la Paris, azi, când în bună parte datorită activităţii lui, se ajunge la încheierea unei convenţii comerciale cu Franţa, după tratative care s-au desfăşurat aşa de frumos şi civilizat.