Misiunea socială a Fundației ”Principele Carol”
Petru Comarnescu, Revista Fundațiilor Regale, Anul V. Nr. 12, 1 decembrie 1938
Prin înființarea Serviciului Social, cu a cărui aplicare este însărcinată Fundația Culturală Regală ”Principele Carol”, potrivit Legii publicate în ”Monitorul Oficial” din 18 octombrie 1938, se organizează în mod definitiv, într-o instituție unitară și completă, o seamă de inițiative și mișcări sociale ce au fost încercate și verificate în ultimii optsprezece ani. În acest chip, misiunea de însuflețire și ridicare a țărănimii românești la o stare de multă vreme meritată devine o realitate. Munca de reorganizarea a satelor ”înțeleasă ca o obligațiune cetățenească și națională”, după cum se exprimă însăși noua Legea, capătă acum caracterul de imperativ unanim recunoscut și ascultat. Imperativul etic este acum trecut într-o vastă acțiune socială, urmând să fie concretizat printr-o seamă de metode și organe de execuție care-și vor găsi un permanent izvor de inspirație și călăuzire în înseși directivele și aspirațiile Majetății Sale Regelui Carol al II-lea, ctitorul și însuflețitorul întregii mișcări de nouă viață socială de la noi.
În această privință, cuvântarea Majestății Sale Regelui la inaugurarea celei de a IV-a Expoziții a Echipelor Regale Studențești (6 iunie 1938) cuprinde principiile și spiritul noii opere. Vorbind despre progresele muncii săvârșite de Fundația ”Principele Carol” și de echipele studențești, Majestatea Sa a rostit următoarele constatări și deziderate nespus de semnificative:
”Pornind dintr-un gând curat, de a ajuta, fără mari pretenții, constat că această operă devine una din problemele covârșitoare ale înălțării țării noastre… Noi nu am pornit la drum cu idei preconcepute. Noi nu am venit în mijlocul satelor ca niște dascăli cu intențiunea de a face școală cu elevii minori. Noi am venit să învățăm noi înșine, și învățăceii care au fost echipierii noștri la început au devenit dascălii țării. Aici este baza mare a acestei opere și temelia ei morală. Din noianul de credințe, care s-au răspândit în ultimii ani în această țară, cea care corespunde mai mult chemării unui tineret, plin de avânt și de dragoste, nu este aceea de a veni și a învăța pe alții, ci aceea de a învăța tineretul de la ceilalți, pentru ca din sufletul acestui popor să se răspândească astfel un suflu nou în țara românească”[1]
Serviciul social înseamnă, așadar, să înveți pentru a învăța pe alții; să răspunzi nevoilor reale; să ajuți cunoscând întâi tu însuți bine ceea ce trebue să ajuți. Opera întemeiată și organizată definitiv de Suveran este, așadar, un răspuns dat de un înțelept și un om care-și iubește neamul; este o inițiativă bazată pe cerințele realității, este o acțiune fundată pe cunoașterea realității adevărat românești, iar nicidecum o directivă unilateral voită. Actul de devoțiune definitiv sancționat și orânduit înseamnă o legare temeinică între conducător și conduși, o împărtășire reciprocă sau bilaterală între ideal și realitate, între ceea ce trebue să fie și ceea ce a ajuns să fie până acum. Dacă sunt idealuri pe care realitatea le năzuește mereu, aceste idealuri nu se pot realiza fără o acțiune energică din partea celor luminați. Nevoile mulțimilor sunt trăite real, dar nu lucid. Se trăiesc, dar nu se corectează singure. Mai multă încă: nevoile, idealurile și dorințele superioare sunt atât de risipite și de vagi în fiecare individ ce compune societatea, încât mulțimile singure nu ar putea niciodată să se organizeze astfel ca să-și reformeze starea lor, pe care uneori o îndură cu resemnare, alteori cu tragism. Cârmuitorul luminat, înțeleptul voitor de bine obștesc este acela care constată virtualitățile și nevoile, însușirile și năzuințele, și el dăruește mulțimilor conștiința propriei lor ființe – ceea ce sunt, ceea ce trebue să aibă, ceea ce trebue să fie – actualizând astfel, cu mintea și inima sa, sensul superior al realității.
Cuvintele regale de mai sus pornesc de la această înțelegere științifică. Ele sunt ecoul întărit și purificat al unor cerințe seculare, cerințe filtrate printr-o înțelegere superioară și care se întorc acum ca niște chemări. Chemări atât de puternice și de limpezi, încât minunează și pe cei care le-au murmurat într-o doară și într-o nădejde.
Instituția Serviciului Social are menirea de a pregăti și conduce tineretul de ambele sexe, pe absolvenții din toate categoriile de școale, în munca de reorganizare a satelor, având ca organ de execuție Căminul Cultural, dar totodată el are menirea de a organiza și conduce opera de cunoaștere a țării, prin cercetări monografice, care vor forma temelia lucrărilor acestei instituții. Prin urmare, scop îndoit și interdependent: acțiune și știință; călăuzire și cunoaștere. Organizarea satului prin proprii lui locuitori, care vor trebui educați în vederea unei vieți noi centrate în jurul Căminului Cultural, unde vor conlucra cu toții. Educați de tinerii care vor urma școale anume create pentru acest scop.
Cursul acestei comunicări sau interacțiuni sociale își are un sens dublu și reciproc. De la conducătorii culturali la conduși, dar și de la conduși la conducătorii lor. Ordine plină de armonie și eficiență!
În fiecare sat se va înființa un Cămin cultural, care ”este o unitate de lucru, alcătuită și condusă de localnici , săteni, intelectuali și fii ai satului plecați din sat”. Căminul Cultural este organul de execuție al Serviciului Social. Clădirea acestui cămin va adăposti ”în despărțiri distincte, cele trei secții: 1. Sanitară (dispensar și farmacie, baie, maternitate); 2. Economică (cooperative, brutărie, măcelărie, remiză de unelte agricole, etc.); 3. Culturală (sală de festivități, conferințe, radio, etc., bibliotecă cu sală de lectură, muzeu, sală pentru școli țărănești, cu ateliere de țesătorie și meșteșuguri țărănești)”. (Art. 10 din Legea pentru Înființarea Serviciului Social).
Importanța acestei reforme consistă nu numai în meritul de a contribui, în chip hotărâtor, la îmbunătățirea sănătății și stării materiale a satului – și acestea, desigur, deziderate capitale pentru consolidarea neamului nostru – dar, mai ales, în faptul că toate aceste mijloace materiale și metode de lucru țintesc la scopul suprem de a face din sat o realitate organică, armonioasă, suficientă sieși. Satul nu va mai fi, ca până acum doar un loc de evadare a energiilor către orașe, ci cadrul demn și viguros în care să se construiască o viață adevărată și mulțumitoare.
Satul acesta nou, cu maternitate și băi, cu săli de lectură și cu cărți, cu radio și unelte întrebuințate în spirit cooperatist va fi, așa cum este satul danez, un loc de înflorire spirituală și materială, un cadru de mulțumire și creație, de muncă și inspirație. Satul nou va însemna dezvoltarea în pas cu vremea și cu anume progrese, din nefericire, mai mult tehnice, a vechiului sat românesc, unde s-au păstrat virtuțile elementare ale neamului.
În măsura în care se va realiza noul plan cultural românesc, statornicit de M. S. Regele și de Fundația Sa, în această măsură România va scăpa de plaga dezrădăcinaților, adică de acei oameni care au încetat de a mai fi țărani și nu izbutesc de a fi orășeni, de acei oameni care pierd totul și nu câștigă nimic, uitând omenia și demnitatea țărănească și nefiind în stare să dobândească civilitatea și comprehensiunea orășenească. O viață mai autentică, mai ierarhizată pe temeiul însușirilor și totodată mai armonizată în diferențierile ei reale va fi asigurată Statului românesc. În loc de ura și violența de până acum, în loc de acea nesocotire a meritului și a valorii, în loc de acea demagogie care cultiva, din lașitate sau interes, doar forțele brutale și grosolane, – satul va avea parte de o atmosferă mai demnă și mai deschisă adevăratei selecții a valorilor.
Datorită Căminului Cultural satul își va cunoșate bine oamenii și puterile lor. Căminul Cultural va oferi tuturor condiții egale sociale, economice și culturale pentru ca acei mai înzestrați de natură să se afirme, să se evidențieze, să ajungă în frunte. Egalitate de condiții în vederea unei ierarhii fundată pe calități. În fond, o aristocratizare a maselor: o recunoaștere sinceră și dreaptă a deosebirii calitative între oameni, tot atât de evidentă ca și deosebirea dintre un spic mare și un spic mic, amândouă chemate să rodească, dar bucurându-se de o prețuire deosebită.
Căminul cultural va încerca oamenii și-i va stimula. Dar în mod firesc îi va deosebi și judeca, făcându-i să-și recunoască singuri și cu dragoste însușirile și neajunsurile, – exact cum se întâmplă într-o familie demnă și dreaptă. E imaginea și ideea Ctitorului noii instituții, care într-o recentă cuvântare a rostit și următoarele:
”Luând drept pildă viața, ea (Fundația, n.r.) a organizat celula, – și celulele, prin care trebue să svâcnească sufletul conducătorilor, sunt tocmai aceste cămine. Dar căminele nu sunt numai celule, ele formează chiar familia satului. Aici este un teren unde nu poate fi ură, ci numai dragoste, râvnă de muncă și ochii ațintiți spre un viitor mai frumos și mai puternic”[2]
Opera Serviciului Social, cu a cărui aplicare este însărcinată Fundația Culturală Regală Principele Carol, desăvârșește astfel un gând și o acțiune pornite acum optsprezece ani și care și-au urmat cursul lor înfloritor de-a lungul acestor ani pentru a putea ajunge acum la această realizare unitară și completă. Opera aceasta a fost concepută o dată cu întemeierea Fundației ”Principele Carol”. La 19 Mai 1934, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea și-a definit astfel concepția realizată atât de falnic mai ales în ultimii opt ani:
”Când în anul 1920, Mi-a venit gîndul, plin de un avânt tineresc, de a crea această Fundațiune, am fost mânat de ideea că în urma marilor reforme, împroprietărirea țăranilor și votul obștesc, mai era un foarte mare pas de făcut pentru ridicarea și așezarea acestei țări, acolo unde trebue.
”Am fost convins, că numai prin drepturile politice și printr-o înzestrare a locuitorilor nu se poate ajunge la scopurile dorite și, de aceea, întemeind această Fundație, am dorit să pătrund cât mai adânc în mijlocul poporului, începând o adevărată operă de îndrumare zi de zi, ceas cu ceas, ca să putem ajunge să ne fălim și noi, cum se fălesc alte țări, cu sate – nu numai pitorești – dar cu sate frumoase, cu sate sănătoase.
”Este adevărat că adesea acest gând nu a fost priceput. A fost o luptă grea. Dar am convingerea că sufletul și tinerețea, pe care le-am pus atunci în această operă, vor fi cea mai sigură chezășie a reușitei sale” [3]
Dintre Fundațiile Culturale Regale, Fundației Principele Carol i-a revenit, așadar, dintru început misiunea de a organiza viața țărănească, adică cele 15.201 de sate ale țării, ce reprezintă 79,9 % din populația totală de la noi. Dezvoltarea culturii în masa mare a națiunii și crearea unei vieți noi pentru sat este misiunea esențială a acestei Fundații, așa cum misiunea celorlalte Fundații Culturale Regale este crearea și dezvoltarea culturii superioare, a literaturii și artei, a cugetării pure și a științei, a istoriei și a cunoașterii generale, în acest fel constituindu-se mereu o completare și o cooperare constructivă, care slujește nevoilor întregii realități românești, orașul ca și satul, pe oamenii spiritului ca și pe acei ai naturii, burghezia și muncitorimea ca și țărănimea, în vederea unei obștești aristocratizări spirituale și a unui trai mai demn și mai prosper.
Desigur că misiunea fiecărei Fundații Culturale Regale este răspunsul la câte una din acele necesități capitale, fără de care spiritul și viața poporului nostru ar lâncezi sau întârzia în dezvoltarea lor. Dar alături de activitatea și scopul ei distinct și specializat, fiecare Fundație este o punte de legătură cu celelalte instituții regale, atât pentru că sunt însuflețite și călăuzite de același spirit, cât și pentru că, în ultimă analiză, urmăresc scopul suprem al creării unei Românii care, printr-o laborioasă și autentică exprimare specifică, să ajungă să-și ocupe locul ce-l merită în univers, slujindu-și propria sa ființă ca și omenirea. Și aceasta n-ar fi fot cu putință fără de prezența metodei științifice și a unui ideal de cultură peste tot instaurate, chiar și acolo, sau mai ales acolo, unde acțiunea și fapta vie sunt la fel de accentuate și ca și cunoașterea pură.
În acest chip am ajuns la elementele științifice și la concepțiile culturale care, de-a lungul acestor ani s-au dezvoltat la noi spre a coopera și a se încadra în misiunea supremă a celei mai sociale dintre Fundațiile Culturale Regale, Fundația ”Principele Carol”. Dacă acțiunea Echipelor Regale Studențești a propășit uimitor în ultimii patru ani [4] și dacă viața nouă realizată prin Căminele Culturale [5] se află într-o falnică dezvoltare, – aceasta se datorește înțelegerii științifice și încrederii pe care Însuflețitorul Suprem a acordat-o acelor concepții și experiențe culturale românești care și-au dovedit vrednicia, meritul și creativitatea.
Dintre aceste concepții și experiențe științifice cea mai importantă și mai folositoare este metoda monografică a d-lui profesor Dimitrie Gusti, Directorul General al Fundației Culturale Regale Principele Carol, al cărui sistem științific dezvoltat și aplicat mai întâi prin Universitate, apoi prin Institutul social român și prin publicații de valoarea și ținuta ”Arhivei pentru Știința și Reforma Socială” pentru ca să ajungă, apoi, la acele cercetări pe teren, faimoasele campanii monografice din diferitele regiuni ale țării, – a găsit în cadrul și în finalitatea Fundației Regale suprema recunoaștere și încununare și, totodată, putința celei mai ample realizări. Acțiunea socială a Fundației Culturale Regale Principele Carol se întemeiază pe concepția și metoda d-lui profesor Gusti, căruia îi este dată acum și aplicarea Serviciului Social prevăzută de noua Lege.
Concepția ”realist-critică constructivă” a d-lui profesor D. Gusti este acum bine cunoscută de toți intelectualii noștri, chiar dacă rezultatele ei sunt mai bine cunoscute și, firește, mai direct simțite în satele unde s-a lucrat sub conducerea sa decât în București, după cum singur constata într-una din cuvântările sale. De aceea, nu vom mai insista asupra acestei concepții cu aplicare practică și cu un profund finalism etic, ci ne vom mărgini aici de a arăta cum leagă d-sa cunoașterea de acțiune, știința de națiune, pentru a desprinde astfel doctrina și acțiunea Fundației Principele Carol. Într-o serie de articole noi, grupate sub titlul ”Gânduri de Temelie pentru Munca Echipelor Studennțești” găsim interesante date în această privință. ”Acum ajung la o altă regulă care vrea să formuleze o datorie socială a omului de știință, o datorie socială a intelectualului, de a practica cultul științei pentru știință, dar de a cultiva în același timp și știința pentru țară”… ”Am practicat idealismul dar totdeauna izvorât și legat de însușirile firești, de nevoile firești, ale firii. Și am ieșit în largul vieții. Dar unde? În largul vieții sociale românești”… ”Și atunci iată-mă de atâția ani de zile împreună cu iubiții mei studenți din seminar, câte o lună, o lună și jumătate într-un sat din atâtea și atâtea regiuni, regiuni deosebite ale țării, pentru a verifica întâi știința dobândită pe catedră și în bibliotecă, și pentru a aplica apoi această știință, pentru a crea ceea ce numim noi sociologia națiunii românești, știința națiunii românești”… ”Adevăratul patriotism nu este patriotismul verbal sau patriotismul legislativ, ci este patriotismul acesta serios, temeinic, când faci știință românească și pe baza științei românești propui reforme românești”… ”Ca o adăugire la obligativitatea cercetării națiunii române, am pășit iarăși cu îndrăzneală la o altă formulă, o altă obligativitate, de natură etică și politică-socială, anume: serviciul social obligator la sate pentru oricine vrea să profeseze în țara românească; pentru doctori înainte de a practica medicina; pentru preoți înainte de a căpăta parohie, pentru învățători și profesori înainte de a obține catedra, pentru orice licențiat, de la orice facultate, pentru toată lumea [6]
Aceste citate definesc legătura dintre știință și acțiune, dintre gând și faptă a aceluia ales să dea o nouă viață societății noastre, sub inspirația și călăuzirea supremă a Voevodului Culturii. Și în acest chip, am putut, credem, sugera alături de finalitatea socială a operei regale, metoda și concepția ce-au fost, pe bună dreptate, alese s-o slujească. În cuvântarea rostită la a IV-a Expoziție a Echipelor Regale Studențești (6 iunie 1938), d. Profesor D. Gusti și-a definit astfel activitatea: ”Interesul față de lucrările Fundației este atât de viu pentru că ea aduce o doctrină proprie, a experimentat o metodă originală și a creat un instrument de execuție, care este numai al său… Doctrina noastră se poate rezuma în formula foarte simplă: organizarea satului prin sine însuși… Metoda noastră este cuprinsă în două adevăruri tot atât de simple: cunoașterea directă pe teren a realității românești și, numai rezemată pe ea, acțiunea directă de înviorare și de îmbunătățire, prin deșteptarea puterilor proprii ale satului [7]
Înfăptuirile Echipelor Regale Studențești și ale Căminelor Culturale sunt consemnate în tipăriturile Fundației și ele dovedesc eficiența acestei ”științe a organizării” pusă în mișcare de Fundația Regală întru realizarea misiunii ei prin excelență socială. [8]
Opera și mișcarea această socială sunt într-un măreț curs de dezvoltare, iar foloasele au început să se arate pe toate tărâmurile, cum era și firesc, fiind acel răspuns atât de vrednic și atât de mult așteptat de realitatea românească.
Note:
[1] În volumul Fundația Culturală Regală Principele Carol, 1934 – 1938, pp.VII și urm.
[2] Cuvântarea Majestății Sale Regelui la al IV-lea Congres la Căminelor Culturale – 7 iunie 1938, Arenele Romane, în volumul Fundația Culturală Regală Principele Carol, 1934 – 1938, p. XIX.
[3] În același volum menționat mai înainte.
[4] Fundația Principele Carol a organizat un număr total de 160 Echipe studențești în decursul ultimilor patru ani încheiați. Numărul total de studenți care au lucrat în echipe a fost de 1.144, la care se adaogă 557 de specialiști, tehnicieni încercați și 258 de echipieri benevoli. Vezi Cataloagele și publicațiile scoase cu prilejul celor patru Expoziții ale Echipelor Regale Studențești.
[5] La începutul anului 1934 nu existau decât 419 Cămine Culturale, pe când, la începutul anului 1938, numărul lor s-a ridicat la 2.034, – numărul lor crescând mereu până ce, potrivit noii legi, fiecare sat își va avea Căminul său.
[6] Dimitrie Gusti: ”Gânduri de Temelie pentru Munca Echipelor Studențești”, articolul intitulat ”Reguli călăuzitoare pentru viața și pentru ceasul de azi al României” în volumul Cartea Echipelor, Fundația Culturală Regală Principele Carol, 1937, pp. 25 și urm
[7] Cuvântarea d-lui Profesor D. Gusti se află în volumul Fundația Culturală Regală Principele Carol, 1938, pp. IX și 1934 – 19 urm.
[8] În afară de realizările arătate mai sus în aspectul lor general, menționăm o parte din publicațiile Fundației Principele Carol: revista populară ”Albina”, colecția ”Cartea Satului”, care are drept scop de a publica pentru bibliotecile populare cărțile necesare, colecția ”Biblioteca Albinei”, conținând cărți de format mic destinate bibliotecii țăranului însuși, precum și revistele de provincie ale regionalelor din Basarabia și Oltenia ”Cuvânt Moldovenesc” și ”Vatra” sau acele publicații care au drept scop educarea tehnică a conducătorilor Căminelor Culturale, ”Căminul Cultural” și ”Cartea Căminului Cultural” și, în fine, ”Curierul Echipelor”.
Rezultatele obținute de Echipele Studențești și de metoda științifică activă a Profesorului Gusti nu pot fi menționate într-un singur articol. Dar, cu titlul de exemplu, amintim că s-au dat la sate 237.294 consultații medicale, s-au făcut 11.038 analize, 91.238 injecții, 24.594 intervenții de mică chirurgie. S-au ameliorat 435 hectare de pădure și 51 hectare de plantații, precum și 1.364 hectare de câmpie. S-au cultivat 6.205 hectare de agricultură model. Pentru organizarea muncii menajere, s-au făcut 6.600 demonstrații, 24.628 lecții practice, 26 școli speciale. Spiritul de asociație sătească a fost stimulat și călăuzit prin 327 conferințe și 35 cooperative. Ca lucrări edilitare s-au făcut 163 de construcții noi, 207.447 m de drumuri, 496 poduri, construite sau numai reparate, 8.101 m de calalizare, 822 fântâni construite sau asanate.
Pentru educația intelectuală a satelor echipele Fundației Principele Carol și conducătorii lor au procurat 8.367 volume pentru biblioteci, 2.218 obiecte pentru muzeele sătești și au distribuit țăranilor 20.229 cărți și reviste. Au organizat, de asemenea, 874 șezători, 1.050 audiții radiofonice și au jucat 456 piese de teatru, etc.
Problema educației morale și religioase s-a manifestat și și-a dat roadele prin construirea a 401 monumente și cruci monumentale, prin dăruirea a 5.171 icoane, prin 2.224 predici și lecții, prin repararea a 96 de biserici, prin 4.463 șezători corale și prin 3.774 producții corale publice, etc.
Astfel înfăptuirile Fundației Principele Carol și ale organelor ei de execuție au izbutit să cuprindă și să fie folositoare, deopotrivă, sănătății publice, muncii obștești ca și educației religioase, morale, intelectuale și artistice.
Lasă un răspuns