Programul cursurilor taranesti (1939)

Programul cursurilor ţărăneşti

de Dumitru Dogaru
Curentul, no 4100, Miercuri, 12 Iulie 1939

De obicei când cineva se apucă să facă un program se gândeşte să-l pună cât mai bine la punct în toate amănuntele lui. După cum va reeşi din cele ce vom spune, pentru cursurile ţărăneşti această grijă de punere la punct a programului nu trebuie să fie cea mai importantă. Prin felul cum funcţionaează şi prin lipsa de omogenitate a ascultătorilor, programul cursurilor ţărăneşti trebuie să fie extrem de simplu.

Termenii de minimal şi maximal vor avea aici un înţeles special. Nu e vorba de înţelesul lor din pedagogie ci trebue să le privim din punctul nostru de vedere: în pedagogie se înţelege prin program minimal acel program care fixează numai ideile, punctele şi trăsăturile mari, iar program maximal este acela care precizează în amănunt atât întinderea cercului de cunoştinţe cât şi adâncimea lor.

În precizarea înţelesului pe care îl dăm acestor două noţiuni noi introducem criteriul orizontului cultural al gospodarului: programul care îmbrăţişează întreg acest orizont, care are în vedere tot ce i-ar trebui unui gospodar luminat în sensul de azi al cuvântului, este un program maximal. Programul care ierarhizază nevoile unui sat şi se opreşte asupra celei mai mari sau asupra celei care ar cere intervenţie urgentă este un program minimal.

În regulă generală, programul cursurilor ţărăneşti nu poate fi decât minimal. Numai dacă privim activitatea unui Cămin pe un mare număr de ani şi dacă în fiecare an el a pus la cursuri pe rând toate probleme socotite că ar trebui să fie cunoscute, numai atunci programul cursurilor acelora ar fi maximal. Şi încă, şi atunci, cu multă indulgenţă.

Un curs ţărănesc, deci, îşi ia programul din satul respectiv, el este bun pentru un anume sat, din anume timp. Din nevoile zilnice va fi aleasă ca teză de cursuri una singură: aceea care nu îngădue aşteptare şi care poate fi rezolvată, măcar în parte, prin cursuri. Odată tema aleasă ea trebuie tratată sub toate aspectele cerute. Natura singură a temei va spune ce aspecte sunt mai importante, şi deci, ce atenţie să i se dea fiecăruia.

Conferinţele şi lecţiile sunt, astfel, un ciclu privind o singură problemă. Foarte rar e recomandabil să se urmărească mai multe cicluri de o dată…Cu cât numărul temelor unui curs ţărănesc este mai mare, cu atât el ste mai aproape de zădărnicie. În urma unui curs în care se vorbeşte azi despre cultura pomilor, mâine despre importanţa lui Ştefan cel Mare, poimâine despre microbi, şi aşa mai departe, nu va rămâne nimic. Toate forţele vor fi concentrate asupra unui singur subiect ales ca important pentru viaţa satului: laptele, via, pomii, peştele, zarzavaturile, sau oricare altul.

E bine ca primul curs să fie în aşa fel ales încât el să dea neapărat rezultate. Trebue să isbească într’un fel: prin satisfacţia oferită cunoaşterii, prin rezultatele practice, prin urmările ce le va avea în viaţa satului. Pentru a ajunge aci e bine să ne întemeiem pe realitatea satului: să nu credem că nevoia pe care noi o socotim cea mai urgentă este socotită, totdeauna, tot aşa şi de săteni; uneori poate se înşeală ei, dar deseori ne putem înşela noi. Pentru motive de ordin pedagogic în alegerea temei primului curs ne vom fixa asupra aceleia care a socotită şi de săteni ca fiind nevoia lor imediată în felul acesta avem aisgurat interesul lor pentru tot ce vom face.

Odată ce tema a fost aleasă, socotim că următoarele lucruri sunt printre cele ce pot fi privite ca adevărate condiţii ale unui bun curs ţărănesc!

Cei care au crezut că trebue să facă un curs, înseamnă că au dragoste şi credinţă. Dacă nu le au cursul este pierdere de vreme. Aci trebuie să desţeleneşti ogoare în care nu s’a lucrat de mult, poate de niciodată; trebue să învingi adversaul cel mai mare: inerţia minţii şi a acţiunii săteanului.

Trebue urmărită întâi voinţa săteanului, nu mintea. Până la urmă el să ajungă, nu numai să ştie ce n’a ştiut, ci să facă. Dacă avem în program demonstraţii practice să nu le facem numai noi şi numai la şcoală, ci să-i punem pe ei să le facă chiar în gospodăriile lor. Cine ştie cât de greu se prinde de om un nou fel de a lucra mai ales când e vorba să-l înlocuiască pe cel vechi, devenit deprindere, îşi poate da sama de preţul care trebue pus pe această regulă a intervenţiei imediate cu fapte noi acolo unde vrei să le introduci. Mult timp după terminarea cursurilor campania de urmărire a rezultatlor trebue să fie tot aşa de îndârjită ca şi în ziua dintâi. Luni de zile satul trebue să aibă în urechi şi sub ochi acelaş lucru.

Printre lecţiile – formând un ciclu organic – ale unui curs tărănesc pot fi strecurate, din când în când şi alte chestiuni. Dar acestea trebue să aibă importanţă secundară şi să nu ia atenţia pentru mult timp în altă parte: un jurnal vorbit, câteva cuvinte despre un fapt devenit important cine ştie cum, un cântec şi atâta tot.

Nu trebue deloc uitat că în regulă gnerală orice curs, pe lângă scopul lui propriu urmăreşte şi pe cel mare, acel pe care îl servesc toate sforţările ce se integrează în marea mişcare de ridicare a satelor. Dacă pentru moment noi suntem absorbiţi de preocuparea de a ne adapta cât mai bine omului concret dintr’un anume sat nu înseamnă că am uitat că toate aceste mici preocupări sunt mijloace de moment pentru a capta omul.

Orice mijloc folosit de Căminele Culturale face parte dintr’un mare ansamblu de nenumărate altele, cu toate vizând formarea sufletească a săteanului. Săteanul care ne trebue, este fără îndoială un om local, format să poată trăi într’o anumită profesiune. Deosebiri formale însă nu există între săteanul dintr’un loc şi cel din alt loc. Şi unul şi altul trebue să fie o personalitate cu voinţa gata de a da prin fapte, cea mai bună întrebuinţare locului unde trăeşte. Şi cursul ţărănesc deci va trebui să aibă în vedere scopul acesta, principal. Indiferent la ce se referă tema lui, cei care îl conduc nu scapă din vedere că prin el se poate face o transformare de mentalitate a celor ce îl urmează Fiecare curs înlesneşte calea celor ce vor veni după el: Minţile vor fi mai deschise, voinţa mai uşor de încordat, fapta nouă va întâlni o inerţie mai slabă.

Cine este familiarizat cu spiritul Fundaţiei nu greşeşte şi nu rătăceşte. Oricât de departe s’ar găsi, oricând ţinta finală se vede şi spre ea se îndreaptă oricât culmi, oricât de obositoare ar fi de trecut până acolo.