Religie și Națiune
V. G.
Dimineața, Anul 32, No. 10.486, joi 5 martie 1936, p. 3
În rândul conferințelor de la Fundația Dalles, d. prof. Petre Andrei a expus problema religiei – națiune, care domină în preocupările ideologiei politice. Interesul s-a extins și la noi, judecând și după afluența și calitatea publicului venit să asculte pe d. Andrei.
Transpusă discuția pe plan pur ideologic, așa cum a făcut d. Andrei, e vorba de a lumina legătura dintre religii cu ideea națională.
În evoluția vremurilor, tipurile sociale și mecanismul social au fost determinate de spiritualism, pentru ca în epoca contemporană să fie influențate cu precumpănire de economic (celebrul materialism istoric).
Pentru exemplificarea formulării de mai sus, d. Andrei a expus cele trei faze din istoria omenirii: clanul, familia, cetatea.
În faza clanurilor, adică pentru societatea primitivă, credința era absolută, pentru cauzalitate, organizare, pentru tot. Și d. Andrei a schițat formele puternice ale totemismului, ca și normele de tabu. Întreaga viață a clanului era stăpânită de religie, de credință.
În faza familiei, tot religia organiza viața socială, prin divinizarea și cultul strămoșilor.
Când s-a ajuns la forma cetății, zeii naționali și eroii prezidă așezările sociale. Totuși, în acest stadiu apar tendințele noui, cu nevoia de integrare în cadre mai largi. Atunci a mijit națiunea. În același timp, religia a căpătat un orizont imens, depășind coloratura locală. Religia a devenit universală.
Și religia universalistă a pus problema destinului omenesc fără deosebire de localitate și de națiune.
Creștinismul, ca religie universalistă, a depășit complect ideea națională – și a creat atâtea valori pentru cultura noastră.
La această stare istorică, filosofii elaboraseră și doctrinele supremației omului, considerat ca ființă omenească.
Creștinismul n-a făcut deosebire între popoare și clase. Comunitatea creștină era o umanitate sublimă, inspirată de milă, iubire și de speranța salvării, de mesianismul divin. Deci creștinismul nu cuprinde elemente naționale. (Respingerea creștinismului de hitleriști e o dovadă eclatantă și așa înțelegem de ce ei adoptă cultul lui Wotan).
Analizând ideea de religie, d. Andrei relevă că emoția religioasă are în ea sentimentele misterului, al fricii și al dependenței – nu are nimic de a face cu naționalul. Cultul și riturile, da!, au variațiuni. Însă religia și creștinismul n-au nimic cu noțiunea națiune.
Pe de altă parte, d. Andrei a analizat națiunea: care nu constă nici din teritoriu, nici din limbă, nici din credință – ci din elementul cultură.
”Religia ne-a servit și ne servește pentru păstrarea ființei neamului, dar nu o crează”.
Religia nu e un produs al naturii, ca națiunea.
”Națiunea e voința de a sta împreună, e ”plebiscitul zilnic” al unei comunități sociale de cultură, cu tendințe de creare pe baza unui ideal de viitor. Religia e o valoare sublimă care nu poate separa oamenii”.
Sociologie românească
Noua revistă a Institutului social
V. G.
Dimineața, Anul 32, No. 10.501, joi 19 martie 1936, p. 12
Mai curând decât s-ar fi crezut, am ajuns la împământenirea științei sociologice. Noua disciplină de creație străină nu numai că a fost asimilată, dar s-a integrat în învățământul superior, s-a concretizat în institute de cercetări, a luat forme de creații proprii, specifice problemelor noastre și nivelului nostru de cultură.
În adevăr, îndată după război, preocupările sociologice au devenit și mai extinse și mai temeinice, marele public fiind captat de întrebările puse de vremea și perspectivele colective noui. Ce a fost ”Arhiva pentru știința și reforma socială” și Institutul social român pentru straturile intelectuale și pentru masele mari – e notoriu. Și interesul pentru sociologie a justificat atâtea publicații, conferințe și cercetări, cari s-au concentrat în faimoasele anchete sociologice.
Problemele sociale din România întregită au fost privite totalitar, precum în același fel li s-au urmărit soluțiile. Pentru documentare și lămurire, numai o disciplină sintetică era corespunzătoare, și de aceea sociologia a fost adoptată cu elan.
Promotorul și reprezentantul sociologiei la noi a fost și a rămas profesorul Dim. Gusti. Trebuie să i se recunoască acest merit, că a dat prestigiu sociologiei în Universitate, în public, în învățământul secundar, că a fundat atât de bine cunoscutul Institut social, că a organizat și condus nu mai puțin cunoscuta ”Arhivă”, a întocmit o bibliotecă bogată de specialitate; apoi, și considerăm aceasta de însemnătate capitală, a animat nouile spirite studențești grupându-le în ”Seminarul sociologic” pentru monografierea satelor, realitățile sociale capitale de la noi.
Îndreptarea studiilor și atenției științifice către sate a fost de natură să dea o viziune românească sociologiei. În acest fel, pe studierea realităților românești, s-au deschis căi noui proprii sociologiei.
Cercetările monografice se fac în mod colectiv de echipe studențești, după o metodă și o tehnică de lucru bine fixate, pentru prezentarea descriptivă și explicativă a satelor. Rezultatele constituie o arhivă monografică unică, de exploatat pentru știință, politică, cultură.
D. Gusti a socotit necesar ca să satisfacă și interesul marelui public asupra documentării și rezultatelor culese de sociologia românească. De aici a ieșit noua revistă ”Sociologie Românească”, drept răspuns la nevoia de cunoaștere a țării după metoda și criteriile sociologiei.
*Sursa foto: Coperta primului număr din Sociologie Românească
Lasă un răspuns