Sărbătorirea d-lui prof. D. Gusti. Festivitatea de la Fundația Carol I. Cuvântările d-lor ministru dr. Angelescu, rector C. Stoicescu, Rădulescu-Motru, președinte Costin, Tudor Vianu ș. a.
Curentul, Anul X, No. 3213, marți 12 ianuarie 1937, p. 5
Eri dimineața la ora 11 a fost o ședință festivă la Fundația Carol I, pentru sărbătorirea a 25 de ani de activitate științifică și culturală a d-lui prof. D. Gusti.
Asistența
În numeroasa și selecta asistență am notat pe: d-na și d. D. Gusti, d-nii: dr. Angelescu, ministru Educațiunii Naționale, Alesseanu, primul președinte al Curții de Conturi, Mihai Popovici, I. Petrovici, (…). C. Giurescu, dr. Parhon, (…); din partea Fundației culturale Principele Carol erau d-nii: Em. Bucuță, Apostol Culea, Al. Bădăuță, Șt. Iacobescu, D. Ciurezu, Neamțu ș. a. Erau apoi de față mulți studenți și o delegație de săteni din jud. Năsăud.
Discursul d-lui ministru dr. Angelescu
Festivitatea a fost prezidată de d. ministru dr. Angelescu. Primul a vorbit d-sa, spunând următoarele:
”Festivitatea de astăzi a cărei președinție mi-ați făcut cinstea să mi-o încredințati, îmi procură o întreită satisfacție: ca om de știință, ca profesor și ca ministru. Pe toate aceste terenuri am avut plăcerea să mă întâlnesc cu d. Gusti, lucrând în câmpuri de acțiune uneori deosebite, alte ori comune, dar totdeauna călăuzite de același ideal: înălțarea țării și a neamului prin cultură.
Atât la Institutul social român, cât și la catedra sa universitară, d. Gusti printr-o personală metodă de studii sociologice a urmărit, prin cercetări monografice asupra satului, cunoașterea nevoilor poporului, în raport cu capacitatea lui sufletească de a se adapta unei forme de cultură.”(…)
În numele Universității
C. Stoicescu, rectorul Universității din București, a spus:
”Serbarea de astăzi, care răsplătește munca a 25 de ani a d-lui prof. Gusti, depusă pe altarul științei românești și închinată cu râvnă, cu pricepere, cu entuziasm generațiilor de studenți, este un eveniment care ne bucură pe toți. (…)
Cuvintele mele nu pot fi suspectate de complezență; ele nu reprezintă complimente banale, politețe oficială rece și ceremonioasă, uzitată uneori în asemenea împrejurări. Și nici elogii exagerate. N-am lucrat niciodată împreună, nu ne leagă nici o prietenie deosebită, n-avem aceleași idei politice. Dar în aceasta constă forța universitarilor. Aceleași năzuințe, aceleași idealuri îi apropie pe unii de alții. Interesele, combinațiunile, credințele politice se opresc la pragul universității.
Iată de ce cu o deplină sinceritate adresez d-lui prof. Gusti urările cele mai calde, dorindu-i să ducă până la capăt frumoasa operă pe care a întreprins-o”.
Omagiul Academiei Române
În numele Academiei Române a vorbit d. prof. Rădulescu Motru, care a spus:
”La sărbătorirea dvs., Academia Română ia o parte tot așa de vie ca și Universitatea și ca și studenții cărora dv. le-ați dăruit 25 de ani de muncă valoroasă. Aș putea chiar afirma, fără teamă de a exagera, că toate instituțiile culturale ale țării vă revendică în mod egal și vor să fie pe picior de egalitate la sărbătorirea dv. fiindcă activitatea ce ați desfășurat în acești 25 de ani formează un tot indivizibil. Ea a fost pornită dintr-un gând unitar, care s-a precizat din primul an, când ați început cariera de profesor și s-a continuat în același spirit, până la sfârșit. Dacă se poate zice de cineva că a izbutit să creeze o operă mare și durabilă, adâncind un gând al tinereții, aceasta se poate zice de dv.
Prin îndrumarea spre cercetarea satelor, tineretul a câștigat un prilej de a se face util neamului, iar opinia publică un zid de apărare contra ideologiilor politice importate din străinătate.
Acest rezultat educativ este una din contribuțiile cele mai însemnate pentru disciplinarea sufletului românesc din câte s-au produs în timpul din urmă.
Academia, Universitatea și toate instituțiile culturale ale țării, din această cauză, trebue să fie recunoscătoare d-lui prof. Dimitrie Gusti.”
Cuvântarea d-lui I. Petrovici
D. prof. I. Petrovici, vorbind în numele Societății române de filozofie, a spus:
”Am fost deosebit de bucuros că Societatea de filosofie mi-a încredințat însărcinarea să rostesc câteva cuvinte la sărbătorirea de azi.
Mai întâiu am simțit întotdeauna o vie plăcere ca să spun cuvinte de laudă pentru cineva care le merită.
În al doilea rând, am azi prilej să mă întorc cu gândul înapoi, în vremea tinereții,care a fost cam aceiași a amândurora. Colegul Gusti și-a început activitatea la universitatea din Iași în anul 1910.
Ați început cariera la 1910. Fără nici o exagerare, pot să afirm că tot la 1910 a început învățământul sociologic în formă științifică, în școala noastră.
Eu am respectul înaintașilor, însă faptele rămân așa cum au fost. Evoluția intelectuală nu ajunsese într-o formă științifică până la 1910. Ceea ce a făcut Auguste Comte pentru sociologie în genere, a făcut colegul Gusti pentru sociologia românească.
Implantând arborele tânăr al sociologiei în solul nostru național, colegul Gusti și-a dat seama că problema aceasta crește și în sus și în adâncuri.
Și atunci nu s-a mărginit să privească arborele, ci a creat o echipă de grădinari pregătiți.
Un inițiator nu se poate mărgini numai la elaborarea părerilor personale, ci și la crearea de elevi, ceea ce a făcut colegul Gusti.
(…)
Colegul Gusti nu s-a oprit aici. Institutul social a devenit un organ de legătură cu străinătatea, institutul a luat printre cele dintâiu inițiative să invite savanți străini, cari venind și-au corijat astfel ideile greșite despre țara și poporul nostru.
(…)”
Din partea Astrei activitatea d-lui prof. Gusti a fost omagiată de d. dr. G. Preda
Din partea Institutului social
D. Al. Costin, președinte la Curtea de apel, secretar general al Institutului social român:
”Mănunchiul de cărturari și de cercetători ai realităților sociale, cu spirit de înnoire, care în frunte cu sărbătoritul de astăzi, au pus bazele Asociației pentru studiul și reforma socială, în zilele de cumpănă și de reculegere ale anului 1918 la Iași, – pot constata în momentul de față, cu sinceră mulțumire și cordială gratitudine, atât ideologia creată cât și realizările înfăptuite prin activitatea desfășurată în cursul acestor aproape 20 de ani.
În calitatea d-voastră de conducător al institutului, ați realizat amândouă felurile de înfăptuiri, cu care se poate mândri un cugetător și un om de acțiune: una în ordinea abstractă a concepțiilor și a metodelor, cealaltă în ordinea concretă a faptelor.”
În numele comitetului de ințiativă a vorbit d. Tudor Vianu. D-sa a scos în evidență caracteristicile învățământului profesorului Gusti și felul raporturilor pe care a știut să le desvolte cu colaboratorii și elevii săi.
(…)
Dumitru Cotul, reprezentantul căminului cultural din Șanț – Năsăud, a arătat tot ce a realizat prof. Gusti în comuna năsăudeană.
Dumitru Dogaru, în numele studenților de la facultatea de litere și a studenților echipieri, a subliniat activitatea prof. Gusti: un îndrumător, realizator, organizator și un răscolitor neobosit al energiilor.
Răspunsul sărbătoritului
D. prof. Gusti, primit cu aplauze prelungite, a răspuns astfel:
„Mi-am luat îngăduința să scriu aceste cuvinte de răspuns, de teamă că voi fi prea mișcat la capătul unei asemenea comemorări, care covârșește puterile unui om pentru a putea mulțumi cum se cuvine.
Ați avut bunăvoința să aruncați o privire asupra unei vieți și a unei cariere științifice, la acest popas cronologic al unui sfert de secol de activitate universitară.
Ați găsit caracterizări, care luminează o vreme, când fiecare pas a fost un pas de istorie pentru lumea întreagă și mai ales pentru Neamul românesc, și ați întrebuințat aprecieri atât de măgulitoare pentru mine, în stare să răsplătească oricât de mari merite și străduințe.
Dar toată această sărbătorire, o știu și eu și o simții și domniile voastre, n-ar avea nici de departe însemnătatea pe care i-au împrumutat-o atâtea mari personalități și atâtea mărturisiri dacă ar avea ca prilej un singur om și s-ar desfășura numai în jurul ființei lui. În acești 25 de ani la nimic nu s-a lucrat mai statornic, zi de zi, cu colaborări din ce în ce mai multe și mai însuflețite, decât la întemeierea științei sociale românești. Eu am avut numai rostul dat de o înclinare firească de studii urmărită cu adevărată patimă și de împrejurări, să așez întâia piatră. Ne aflăm astăzi, domniile voastre ca și eu, înaintea acestei fapte care îmbogățește viața spirituală românească și-i crește puterea ei de acțiune. Ea, această faptă, ne strânge la un loc. Pe ea o sărbătorim. Pe ea s-o punem în lumină.”
Vorbind de școala de sociologie de la București, d-sa a spus:
„Elaborată la universitate, ea a strâns în jurul său cu un corp de doctrină liber aleasă și rodnică în rezultate, atât teoretice cât și practice, pe oamenii de știință și de acțiune socială din Institutul social român și a dat directive de lucru programului la sate al Fundației culturale regale Principele Carol. Monografii științifice, o bibliotecă de sociologie, etică și politică și două reviste: una de cercetări mai întinse cu colaborări străine ”Arhiva pentru știința și reforma socială”, iar alta de propagandă științifică ”Sociologie Românească”, răspândesc în toate cercurile și discută cu toată obiectivitatea, nouile adevăruri…
O nouă lumină cade asupra țărănimii noastre și altă metodă de lucru organică, flexibilă și a tot cuprinzătoare înviorează pe cei cari vor să încerce rezolvarea problemelor ei, de când a putut să fie mai de aproape cunoscută, prin activitatea expedițiilor monografice ale membrilor Institutului social român, a căminelor culturale ale Fundației Principele Carol și ale echipelor studențești trimese la sat de Majestatea Sa Regele Carol II.
Iată clădirea care se ridică înaintea Domniilor Voastre și la care eu am lucrat la această Știință a Națiunii timp de 25 de ani, ca un zidar umil, ajutat din ce în ce de tot mai mulți lucrători pricepuți și inimoși. Încă o dată, ea ne adună astăzi, pentru ea ne însuflețim și întru înaintarea ei suntem datori să ne unim silințele.
Viața în sine însemnează atât de puțin dacă nu este trăită curagios, adică dacă nu este închinată unei mari cauze! Să ne închinăm viața noastră Țării și, ca oameni de știință, să descoperim îndreptările pe care trebue să le ia și mijloacele prin care trebue să ajungă la cel mai mare bine. Și să dăm tineretului, a încheiat d-sa, rodul muncii noastre celei mai scumpe și să-i dăm mai cu seamă, cum îndrăsnesc s-o fac eu astăzi, ca darul cel mai de preț, pilda unei credințe și a unei încrederi nețărmurite în destinele strălucite ale Statului și Neamului Românesc.
Lozinca noastră să fie pentru totdeauna: pentru știință și pentru Țară!”
Festivitatea s-a terminat la ora 1 d. a. D. prof. Gusti a primit apoi felicitările călduroase ale numeroșilor prieteni prezenți la ședință.
Banchetul de la Athenee Palace
Seara a fost un mare și select banchet la Athenee Palace, în onoarea d-lui prof. Dim. Gusti.
La masa de onoare au luat loc d-nii: D. Gusti, C. Kirițescu, I. Petrovici, (…).
Au mai fost de asemenea și alți numeroși oameni politici din toate partidele, de asemenea profesori universitari, membrii Institutului social, funcționari din ministerul Instrucțiunii.
Cuvântările
(Mihai Oromolu, prof. Rosetti, Ionescu-Dolj, P. Bogdan, Tudor Vianu, Narly, I. Răducanu, D. Kirițescu, Ionescu Sisești, d-na Cantacuzino, Pan Halipa, Margareta Ghelmegeanu, Liviu Rebreanu, d-na Maria Pop-Craiova, Cezar Partheniu, Ștefan Șoimescu, Trancu Iași, Mandrea, Mircea Vulcănescu, V. Veniamin.
(…)
Tuturor le-a răspuns, profund mișcat, d. prof. D. Gusti. D-sa, în cuvinte vibrante, a mulțumit fiecărui vorbitor în parte, exprimându-și profesiunea de credință de eri, de azi și de mâine, – una și aceeași.
D. Gusti a fost obiectul unei călduroase manifestații de simpatie.
Banchetul a luat sfârșit după ora 1 noaptea.
***
Asistenţa socială
Dimineaţa, Anul 33, No. 10785, vineri 1 ianuarie 1937, p. 1
M. Sevastos
De sărbători, asistenţa a avut o deosebită activitate.
Secretarul general al ministerului justiţiei a făcut un apel la caritatea publică pentru cei din închisori.
Diferitele instituţii de sta şi particulare – care se ocupă cu operele de binefacere – au depus toată râvna pentru ajutorarea populaţiei nevoiaşe.
Cu acest prilej, credem nimerit să aruncăm o privire generală asupra asistenţei sociale de la noi.
Într-adevăr, Institutul central de statistică a întreprins în 1936 un recensământ al instituţiilor de asistenţă socială.
Rezultatele preliminare ale acestui recensământ au fost prezentate de d-na V. Manuilă şi de d-ra M. Domilescu într-o comunicare făcută de curând, la secţia de demografie, antropologie şi eugenie de pe lângă Institutul social român.
Din datele strânse cu ocazia recensământului reiese că avem – în întreaga ţară – 930 de instituţii de ocrotire şi de asistenţă socială. Dintre acestea, 49 sunt instituţii de stat, 64 comunale, 8 judeţene, iar 809 instituţii create de iniţiativa particulară.
Cifrele de mai sus dovedesc că nici comunele, nici judeţele nu-şi fac datoria faţă de nevoile populaţiei.
Instituţiile de asistenţă socială, în special cele care au drept scop îngrijirea copilului, sunt cu totul insuficiente. Astfel, toate comunele împreună nu dispun de 1000 de locuri – pentru copiii orfani şi părăsiţi – în instituţiile de asistenţă socială.
Judeţele au făcut şi mai puţin în această direcţie. Totalul locurilor de internare – întreţinute de judeţe – nu atinge cifra de 200 de locuri pentru copiii orfani şi părăsiţi.
În ceea ce priveşte situaţia bugetară a instituţiilor de asistenţă socială şi de ocrotire, – constatăm că toate instituţiile împreună au un buget de 280.577.617 lei, din care 57.309.762 lei revin instituţiilor de stat, 20.543.404 lei instituţiilor comunale şi 202.543.404 lei instituţiilor înfiinţate de iniţiativa particulară.
În realitate, statul cheltuieşte mult mai mult pentru instituţii de asistenţă socială, dar sub forma de subvenţii acordate instituţiilor particulare. În bugetul de 202.543.404 lei numai subvenţia dată societăţii pentru profilaxia tuberculozei este de 34.000.000 lei, iar subvenţia acordată societăţii pentru combaterea tuberculozei la copii este de 11 milioane lei.
Celelalte instituţii care beneficiază de subvenţii primesc sume sub un milion de lei. În general sunt foarte puţine instituţii de acest fel – şi mai toate în Capitală.
Dacă raportăm suma de 280 milioane la 19.200.000 (cât reprezintă acum populaţia ţării noastre, – vedem că sarcina pentru asistenţa de cap de locuitor este abia 15 lei pe an… ceea ce-i extrem de puţin.
Faţă de grava situaţie a asistenţei sociale, privită în lumina cifrelor din această comunicare – campania de sărbători a avut un real succes.
Se vede că generozitatea n-a dispărut.
Lipseşte numai stimularea ei şi organizarea organelor de asistenţă socială.
***
România la expoziţia din Paris. Artă, tehnică, ştiinţă, muzică şi jocuri româneşti
Fulmen
Dimineaţa, Anul 33, No. 10.794, duminică 10 ianuarie 1937, p. 11
În dorinţa ca întreg publicul românesc să participe cu sufletul la succesul ţării noastre în cadrul expoziţiei internaţionale ce se va inaugura la primăvară la Paris, d. comisar general al pavilionului românesc a convocat ieri dimineaţă, la Fundaţia culturală „Principele Carol”, pe reprezentanţii presei, cărora le-a făcut o amplă expunere.
În primul rând, d-sa a vestit cu bucurie succesul dobândirii a unui nou teren pe lângă acela stabilit.
E vorba de întreaga suprafaţă ce fusese acordată Spaniei şi în care d. comisar general al pavilionului românesc intenţionează să facă un restaurant cu mâncări naţionale şi cu diferite divertismente săptămânale ca dansuri, cântece din ţinuturile noastre.
Tot aci vor fi invitate săptămânal diferite personalităţi din lumea politică, culturală, ziaristică, artistică din Paris, care vor face cunoştinţă cu mâncărurile, vinurile, arta noastră naţională.
Cum acest teren este foarte aproape de acela pe care se va înălţa pavilionul propriu zis al României, avantajul pentru ţara noastră este îndoit.
FAUNA ŞI PRODUSELE SOLULUI
Pentru a face mai clară expunerea sa, d. comisar ne înfăţişează pe un plan detaliat, admirabil schiţat, cu toate pavilioanele participante, ambele locuri acordate României.
Pavilionul, a cărui piatră fundamentală s-a pus de curând cu solemnitate la Paris, va fi opera d-lui arhitect Duiliu Marcu. El va cuprinde un subsol şi trei etaje cu o faţadă monumentală, în care va domina stema ţării şi ecusoanele tuturor provinciilor româneşti.
Intrarea se va face pe o scară largă, terminată printr-un peron, din care se va intra în holul de onoare. Aci va predomina, în mărime naturală, statuia suveranului ţării, dăltuită de sculptorul Medrea.
Holul întreg va fi înfăţişat într-o atmosferă de rară nobleţe şi simplitate: singurele elemente adunate în jurul statuii regale vor fi două basoreliefuri, grupate în triptic, ce vor reprezenta în bronz principalele momente ale istoriei româneşti.
Secţia industrială şi aceia a avuţiilor româneşti va fi prima care va atrage paşii vizitatorilor.
În ea vor fi etalate, într-o formă artistică şi interesantă, petrolul care va curge necontenit după ce va ţâşni din sondă, apoi aur în drugi şi în pulbere mereu reînnoită. În secţia vânătorească, ne spune d. comisar general, avem exemplare unice din fauna pădurilor. Un imens porc mistreţ, cerbi uriaşi naturalizaţi, cum şi o Deltă a Dunării în miniatură, cu tot ce are mai de preţ.
COLOANE DE SARE LUMINOASE
Modul de prezentare cât mai atractiv, mai puţin static şi arid al lucrurilor expuse, a fost una din marile preocupă ale comisariatului general. De pildă, în partea închinată produselor solului, vor fi înălţate coloane mari de sare de 8 metri înălţime cu un plafon tot din sare, care vor fi luminate în chip artistic după cea mai nouă tehnologie cu neon.
ARTA, MUZICA ŞI DANSURI
În fine, pentru a face cunoscută arta românească şi pe cei mai de seamă exponenţi ai ei, vom alege prin concurs operele cele mai de seamă de pictură şi sculptură, care vor avea în al treilea etaj domeniul lor, spune d. comisar al pavilionului românesc.
Tot printr-o favoare specială arătată României, ni s-a acordat o întreagă săptămână de festivităţi româneşti numită „La semaine roumaine”, care se va inaugura în cinstea pavilionului nostru cu opera „Oedipe”, reprezentată la Grand Opera la 2 iunie.
Vor urma două concerte simfonice, unul dirijat de marele nostru George Enescu, altul de Georges Georgescu, numai cu muzică românească, apoi o seară de dansuri de folclor cu minunatele noastre costume naţionale şi o piesă românească jucată de Yonnel şi Maria Ventura.
Cartea, viaţa socială a satelor, nu vor fi uitate. Vom avea o mică librărie cochet aranjată cu cărţi româneşti, apoi interioare din cele mai reprezentative pentru sate.
Costumele noastre superbe vor străluci pe un număr de păpuşi mari. Iile, fotele, vălnicele judeţelor ţării se lucrează de zor în atelierele şcoalei profesionale de fete „Tudosca Doamna” şi sunt sigur că vor culege, ca întreaga expoziţie, sufragiile de admiraţie ale vizitatorilor, încheie d. comisar general expunerea d-sale.
Sărbătorirea profesorului D. Gusti pentru 25 de ani de învăţământ. Solemnitatea de ieri dimineaţă, la Fundaţia Carol I
G.P.
Dimineaţa, Anul 33, No. 10.796, marţi 12 ianuarie 1937, p. 7
Împlinindu-se la 1 aprilie 1935 douăzeci şi cinci de ani de la numirea d-lui prof. Dim. Gusti la catedra de istoria filosofiei antice şi etică de la Facultatea de litere şi filosofie din Iaşi, un grup de prieteni, colaboratori şi foşti elevi au luat iniţiativa publicării unui volum omagial.
După o pregătire îndelungată, planul a putut fi dus la bun sfârşit luna aceasta, când au ieşit de sub tipar două numere speciale din „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”, însumând peste 1.300 de pagini. Primul volum, îngrijit deosebit de G. Vlădescu-Răcoasa, cuprinde studiile scrise în limbi străine (franceză, germană, engleză, italiană), semnate majoritatea de sociologi cu reputaţie mondială. Volumul al doilea cuprinde colaborările româneşti şi a fost îngrijit de d-nii TudorVianu şi Emil Bucuţa.
Ieri dimineaţă, într-un cadru solemn, cele două volume au fost remise sărbătoritului. Au asistat numeroase personalităţi din lumea culturală, îndeosebi universitară. Preşedinţia a avut-o d. prof. dr. C. Angelescu, ministrul educaţiei naţionale, care a rostit şi prima cuvântare.
Cuvântarea ministrului educaţiei naţionale
Dr. C. Angelescu şi-a exprimat întreita satisfacţie ca om de ştiinţă, profesor şi ministru, de a felicita pe d. prof. Dim. Gusti, fost ministru al instrucţiunii publice, de care se simte legat prin idealul pe care amândoi îl urmăresc: înălţarea ţării şi a neamului prin cultură. D. dr. C. Angelescu mărturiseşte admiraţia şi dragostea sa pentru sociologul român ale cărui principii şi-au găsit realizarea practică în echipele studenţeşti care lucrează la sate sub auspiciile regelui Carol II şi înmânează d-lui prof. Gusti cele două volume omagiale, spunând că cea mai înaltă răsplată este a contribui la opera de înălţare a ţării prin înălţarea culturii şi şcoalei româneşti.
Cuvântarea rectorului Universităţii din Bucureşti
D. prof. C. Stoicescu vorbeşte în numele Universităţii din Bucureşti, al cărei rector este. D-sa îşi exprimă admiraţia pentru elanul şi căldura cu care d. prof. Gusti şi-a îndeplinit şi continuă să-şi îndeplinească misiunea, mereu atent la frământările ştiinţifice de pretutindeni. D-sa spune că forţa universitarilor este – după expresia decanului facultăţii de drept din Paris, d. prof. Allix – conştiinţa demnităţii funcţiunii lor. Tocmai de aceea felicită cu deplină sinceritate pe d. prof. Gusti, cu care n-a lucrat niciodată împreună, de care nu-l leagă o prietenie deosebită şi de care se deosebeşte prin credinţe politice.
În numele Academiei Române
D. prof. C. Rădulescu-Motru spune că Academia Română ia o parte tot aşa de vie ca şi Universitatea, ca şi studenţii la această solemnitate. D-sa vorbeşte apoi de activitatea d-lui prof. Gusti, care a fost călăuzit de un gând unitar din primul an de învăţământ universitar şi a continuat în acelaşi spirit până la sfârşit, realizând o operă mare şi durabilă – prin adâncirea unui gând al tinereţii.
Ambiţia d-lui prof. Gusti – arată d. prof. Rădulescu-Motru mai departe – a fost de a aplica practic ştiinţa socială. Dar doritori de reforme sociale sunt mulţi, căci – vorba poporului – „n-ar fi rău să fie bine” . Numai că între felul cum a înţeles d. prof. Gusti reforma socială şi felul cum o înţeleg alţii, este o prăpastie. Metoda d-sale este una de bun simţ, dar la care nu se gândise aproape nimeni. În loc să construiască un plan de acţiune pe baza metodei dialectice, sociologia gustiană trimite la viaţa stării de fapt, prin anchete pe teren – la sate. Iar pentru cercetătorul să nu o ia pe drumul dialecticii, el nu e lăsat singur, ci încadrat într-o echipă. Astfel i se dă tineretului prilejul de a se face util neamului, iar în opinia publică se creează un curent care o fereşte de ideile politice importate din străinătate. Îmbinând calităţile unui „magister” antic cu acelea de om de acţiune reclamate de cerinţele noi ale timpului, d-lui prof. Gusti i se cuvine numele de magister militans – încheie d. prof. C. Rădulescu-Motru.
În numele Societăţii române de filosofie
D. prof. Ion Petrovici îşi exprimă satisfacţia de a fi primit însărcinarea să vorbească în numele Societăţii române de filosofie, fiindcă îi face o vie plăcere să spună cuvinte de laudă cuiva care merită, căci aruncând o privire în urmă asupra debutului d-lui prof. Gusti, îşi aminteşte că amândoi au început în aceeaşi vreme, în acelaşi loc şi fiindcă are prilejul să facă unele consideraţii de actualitate asupra învăţământului sociologic în formă ştiinţifică la noi. Anume, spune d-sa, d. prof. Gusti a făcut faţă de sociologia românească ceea ce a făcut Auguste Comte faţă de sociologie în genere: i-a dat fiinţă.
Mai mult. A creat o echipă bine pregătită care să ducă opera d-sale mai departe şi a căutat să intereseze marele public – intelectualii – la problemele sociale. Prin Institutul social Român a reuşit să intereseze toţi specialiştii români şi să facă legătura cu străinătatea, pentru mai buna cunoaştere a muncii româneşti. D-sa apare astfel ca gânditor, ca animator şi ca realizator – încheie d. I. Petrovici.
În numele Asociaţiunii culturale „Astra”
D. dr. G. Preda, din partea bătrânului aşezământ cultural de peste Carpaţi, urează d-lui prof. Gusti, a cărui activitate se întâlneşte pe tărâm cultural cu a „Astrei” – îndeosebi prin dragostea şi interesul pentru satul şi săteanul român – ca acei douăzeci şi cinci de ani de activitate care sunt sărbătoriţi acum să nu fie decât începutul unei activităţi viitoare.
În numele Institutului social român
D. Al. Costin, secretarul general al Institutului social român, vorbeşte despre începutul acestei grupări, la Iaşi, în 1918, când d. prof. Gusti a pus bazele unei activităţi care a luat un mare şi definitiv având după ce, în 1921, în România întregită, fosta „Asociaţie pentru ştiinţa şi reforma socială” şi-a mutat sediul la Bucureşti schimbându-şi numele în cel actual.
I. S. R. s-a manifestat de o parte pe plan teoretic, organizând douăsprezece cicluri de prelegeri (peste două sute cincizeci de expuneri asupra problemelor sociale) şi impunând unor personalităţi aparţinând tuturor doctrinelor politice şi sociale obiectivitatea senină necesară activităţii ştiinţifice, iar de altă parte, pe plan practic, prin acţiunea monografică la sate, care începe să fie luată drept model şi de ţări străine.
În numele comitetului de iniţiativă
D. prof. Tudor Vianu, în numele colaboratorilor şi foştilor elevi ai d-lui prof. Gusti, aduce omagii „maestrului” a cărui catedră ocupă un rol important în viaţa culturală a neamului, a cărui energie neîntrecută stârneşte şi umileşte pe a acelora din jurul său. Astfel, d. prof. Gusti a restituit Universităţii sensul ei original – medieval – făcând iarăşi dintr-însa „totalitatea spirituală a profesorilor şi elevilor”.
Mai departe, d. prof. Vianu spune că d. prof. Gusti este unul din bărbaţii cei mai de seamă ai epocii noastre şi de aceea străinătatea a ţinut să se asocieze la sărbătorire. D-sa citeşte – ca încheiere – lista colaboratorilor străini ai volumelor omagiale.
Cuvântarea săteanului Dumitru Cotu
Dintr-unul din satele unde au activat echipele studenţeşti conduse de d. prof. Gusti – anume din Şanţ – a fost trimis să vorbească săteanul Dumitru Cotu, a cărui cuvântare inimoasă şi plină de bun simţ a avut mare răsunet. D-sa a povestit cum satul îşi pierduse, în decursul anilor scurşi de la Unire (Şanţ este în Bucovina) încrederea în „nădrăgari” care nu se ocupau de săteni, până ce a venit în 1935 echipa studenţească şi a organizat o cooperativă, un sfat de împăcare între împricinaţi, o societate pentru asigurarea vitelor şi mai cu seamă un cămin cultural cum rar se vede în ţara românească. De atunci s-a întărit în sufletele sătenilor dragostea de neam, încrederea în regele Carol II şi de aceea locuitorii din Şanţ urează d-lui prof. Gusti să trăiască mulţi ani.
În numele studenţilor şi echipierilor
D. Dogaru vorbeşte în numele studenţilor de la facultatea de filosofie şi litere şi al celor care au făcut parte din echipele regale studenţeşti.
D-sa elogiază activitatea ca fost decan şi ca profesor a d-lui D. Gusti, precum şi aceea depusă la Fundaţia „Principele Carol”, pentru cultura poporului. Studenţimea îl consideră pe d. prof. Gusti un neobosit răspânditor al energiilor şi are nevoie de d-sa încă multă vreme – proclamă, în încheiere, purtătorul de cuvânt al acestuia.
Răspunsul d-lui prof. d. Gusti
Răspunzând tuturor, d. prof. D. Gusti spune că pune în mulţumirile ce adresează diferitelor instituţii culturale reprezentate la solemnitate toată fiinţa sa.
Atrage apoi atenţia că sărbătorirea n-ar avea nici pe departe această semnificaţie, dacă n-ar fi considerată ca o sărbătorire a ştiinţei sociale româneşti.
D-sa evocă după aceasta începuturile activităţii d-sale ştiinţifice şi declară că se simte plin de acelaşi dor de muncă şi de aceeaşi încredere ca atunci. Prin aplicarea ştiinţei sociale la realitatea socială – ştiinţă şi reformă – d-sa a vrut să arunce o lumină nouă asupra ţărănimii noastre pentru a-i îmbunătăţi viaţa.
La marea clădire a ştiinţei naţiunii române a lucrat douăzeci de ani ca un zidar, un zidar umil, înconjurat de o echipă tot mai numeroasă de colaboratori inimoşi – arată d. prof. Gusti, încheind apoi prin a cere „să ne închinăm viaţa ţării; să dăm tineretului pilda unei încrederi nemăsurate în destinele statului şi neamului românesc.”
***
Pavilionul României la Expoziţia de la Paris
Expunerea d-lui prof. D. Gusti
UNIVERSUL Nr. 9, duminică 10 ianuarie 1937, p. 3.
D. prof. D. Gusti, fost ministru, comisarul general al guvernului, a făcut ieri presei o expunere privind participarea României la expoziţia internaţională ce se va deschide în luna mai a. c. la Paris.
Comisariatul general al organizării participării României la Expoziţia internaţională de la Paris, a spus d-sa, şi-a început activitatea încă din luna aprilie a anului trecut. Cea dintâi preocupare a sa a fost aceea de la lămuri intelectualitatea şi opinia publică românească asupra rosturilor şi însemnătăţii acestei mari Expoziţii, al cărui rost principal este: arta şi tehnica în viaţa modernă; cum şi îndatorirea noastră de a ne prezenta la această manifestare, cea mai mare organizată de la război, cel puţin la nivelul celorlalte ţări participante.
În acest sens, o serie de manifeste au fost trimise direct autorităţilor culturale şi instituţiilor interesate sau difuzate marelui public, prin presă şi radio; o altă serie de apeluri au fost adresate fiecărei categorii de creatori, de al căror concurs, alături de acel al oficialităţii; buna reuşită a străduinţelor Comisariatului avea negreşită nevoie de: pictori sculptori, scriitori, arhitecţi, artişti decoratori, legători, editori etc.
Paralel cu această activitate, Comisariatul General a trecut la realizarea celei de a doua probleme care se impunea: planurile Pavilionului. Plecând de la nevoia ca ele să reprezinte, în raport cu spiritul manifestării, cea mai fericită formulă de arhitectură modernă, bazată pe motive româneşti, s-a instituit un concurs, având două etape: una de idee şi alta de realizare, în urma căruia s-au ales planurile d-lui arhitect Duiliu Marcu.
D. prof. Gusti face apoi o amănunţită descriere a subsolului şi celor trei etaje din care este compus pavilionul ţării.
Toate acestea, Comisariatul General al pavilionului României a ţinut să fie realizate cu sprijinul celor mai calificate talente ale ţării, în care scop el a instituit o serie de concursuri diferite, dintre care cităm:
- concurs pentru o Statuie şi un bust ale Majestăţii Sale Regelui;
- concurs, rezervat artiştilor din ţară, pentru un „Salon de pictură“ (dotat cu premii), din care se vor alege piesele plastice destinate Secţiunii de artă a Pavilionului;
- concurs similar, pentru artiştii români aflaţi la Paris;
- diferite concursuri pentru decorarea Pavilionului;
- concurs pentru decorarea restaurantului cu elemente din fauna vânătorească a ţării (în sala de jos) şi o prezentare a tuturor alimentelor noastre specifice, în cadrul unei mese de nuntă ţărăneşti (în sala de sus);
- concurs între şcolile dinţară, pentru alegerea obiectelor produse de elevi, pentru Secţiunea „Învăţământului tehnic şi artistic“;
- concurs pentru editori;
- concurs pentru legătorii de cărţi etc.
În aceeaşi ordine, Comisariatul supraveghează imprimarea a unor numeroase lucrări de prezentare a tuturor domeniilor de creaţie românească, ca şi de documentare generală asupra ţării, destinate tot Pavilionului de la Paris. După cum pregăteşte, în acelaşi scop, o serie întreagă de festivaluri: operă, muzică simfonică, de cameră, cor, coregrafie ţărănească, film etc.
Cu acelaşi prilej, graţie unor străduinţe dintre cele mai insistente, Comisariatul General al României a obţinut, pentru Restaurantul românesc, întreaga suprafaţă de teren, vecină cu Pavilionul nostru, care fusese rezervată Spaniei. De asemenea, a izbutit să rezerve, pentru „Săptămâna românească“, una dintre cele mai bune date: 2-9 iunie. Această săptămână, inaugurată cu „Oedip“ a maestrului Enescu, la Opera mare din Paris, va fi compusă din două festivaluri de muzică simfonică ale „Filarmonicii“ noastre (dirijate de d-nii Enescu, George Georgescu şi Perlea). Două de muzică de cameră, un festival de cor, o seară de coregrafie ţărănească şi un spectacol de teatru: o piesă tradusă a unui autor din ţară, jucată de toţi actorii români aflaţi la Paris.
Deschiderea Salonului de arte plastice pentru participarea la expoziţia de la Paris
1937
Comisariatul general al pavilionului României la Expoziţia internaţională de la Paris aduce la cunoştinţa d-lor sculptori şi pictori, care doresc să ia parte la salonul de arte plastice instituit în vederea alegerii tablourilor şi sculpturilor care urmează să figureze în Pavilionul României, că vernisajul lui va fi la 18 februarie a. c. în pavilionul „Salonul Oficial“ de la şosea. Depunerea obiectelor se va face în zilele de 15 şi 16 februarie.
Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii, când juriul Salonului va decerna premiile instituite.
Lasă un răspuns