SCRISOARE DIN GENEVA. A XX-A CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ A MUNCII

SCRISOARE DIN GENEVA. A XX-A CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ A MUNCII

Vlădescu-Răcoasa

Adevărul, Anul 50, No. 16.070, marți 16 iunie 1936. p. 1

Pentru cine cunoaște Geneva din zilele ei de sgomotoasă glorie, când pe străzi și pe culoarele instituțiilor ei internaționale foiau gazetarii de toate categoriile, oameni politici de variate spețe, fanaticii și iluzionații diferitelor ideologii, sinecuriștii regimurilor naționale atotputinte și discreționare, Geneva de astăzi, calmă, reculeasă, dar totuși activă și serios dominată de grija soluționării problemelor grele ce apasă omenirea, îmi pare mai normală, mai naturală, mai simpatică chiar.

De altfel, această atmosferă de aparentă liniște și de rânduială pe de o parte, de persistenta meditație, îndrăsneață, în fond, pe de altă parte, constituie însăși caracteristica ei tradițională. Și-apoi, fiecare îi atribuie, după dispoziția și înțelegerea sa, trăsăturile ce i se pare că ea posedă sau pe care ar dori ca ea să le prezinte mai cu seamă. Spiritul și atmosfera Genevei sunt ceva mai complex însă și de aceea mai greu de prins. Impresiile fugare ale oamenilor agitați, porniți sau sceptici, rătăciți pe aici, sunt prea personale spre a putea oglindi, măcar cu aproximație, specificul acestei metropole a gândirei libere și a înțelegerii internaționale.

Ridicarea mărețelor clădiri noui, consacrate unei activități mai largi și mai generoase decât aceia pe care au adăpostit-o până de curând bătrânele locuințe și așezăminte patinate de vremuri, schimbă desigur peisagiul, îl îmbogățește, îl umanizează și valorifică. Stima și încrederea în om cresc, se întăresc de asemenea la rândul lor. Monotonia aceasta, puțin cam obositoare pentru temperamentele mai vioaie, predispune inexorabil la concentrare, la meditație. Ceea ce, de altfel, nu poate strica nimănui, nici celor mai flușturatece firi, pe care Geneva le suportă cu resemnare.

X

Ceea ce mă îndeamnă să scriu însă aceste rânduri nu sunt gândurile noui ce-mi provoacă cetatea această elvețiană ori de câte ori pun piciorul în cuprinsul ei, nici sărbătorirea celor 400 de ani de la împlinirea reformei calviniste, care prezintă interesul ei, ci străduințele pe care le depun cele câteva sute de persoane, adunate aici din toate părțile lumii, spre a dibui, curăți și lumina drumul pe care ar fi bine să meargă omenirea în nestăvilita ei pornire către o stare mai bună, mai dreaptă, mai umană.

Da, mai umană. Și spunând acest ultim cuvânt, parcă-i aud scrâșnind și urlând pe matadorii autoritarismului contemproan, pe aceste hiene ale umanitarismului generos ce nu le poate ostoi nimicnicia, sălbăticia și primitivismul făpturei lor. Eu însă scriu pentru oamenii cu minte sănătoasă și echilibrată și deoarece cred că ei formează marea, imensa majoritate a țării mele; scriu pentru dânșii, pentru toți acei care se simt oameni și vor să fie oameni deplini, nu unelte umilite și fără demnitate. Scriu pentru acei cari sunt geloși deopotrivă de demnitatea lor și de aceia a semenilor lor, cari recunosc franc exploatarea celor slabi de către cei tari și vor s-o îndrepte cât mai curând și cât mai complet. Or, ceea ce se încearcă de Organizația internațională a muncii și de toate organele ei, este tocmai acest lucru.

X

Conferința internațională a muncii este unul dintrre aceste organe și este de fapt un adevărat Parlament social internațional, pe care regimul actual și l-a dat spre a evita răsturnările brusce și deci anarhia.

Conferința deschisă în ziua de 4 iunie c. este a douăzecea care se ține de la înființarea organizației. Rostul ei, ca și al celor precedente, este de a înlesni efectuarea unui pas mai înainte pe calea spinoasă a progresului social.

Ordinea de zi a lucrărilor sale a fost astfel fixată:

1. Reglementarea anumitor sisteme particulare de recrutare a mânei de lucru și unde e vorba de lucrătorii indigeni din colonii;
2. Concediile plătite; Aceste două chestiuni se află înaintea Conferinței în a doua discuție, urmând ca acum să se adopte, după cum se va crede de cuviință, fie convenții, fie recomandări pentru soluționarea lor internațională.
3. Reducerea duratei muncii în lucrările publice întreprinse de guverne sau subvenționate de ele;
4. Reducerea duratei muncii în construcții și geniul civil;
5. Reducerea duratei muncii în industria fierului și a oțelului;
6. Reducerea duratei muncii în minele de cărbuni;
7. Reducerea duratei muncii în industria textilă. Toate aceste cinci chestiuni se găsesc de asemenea în faza celei de a doua discuțiuni, deoarece sunt o aplicare a principiului săptămânei de 40 de ore, adoptat anul trecut de Conferință.
8. Prescripțiuni de securitate pentru muncitorii din industria construcțiilor în ceea ce privșete schelele și aparatele de urcat, chestiune în prima discuție.
9. în afară de aceste puncte, Conferința va avea să se mai ocupe de Raportul directorului, care cuprinde o expunere asupra situaței economice și sociale mondiale și asupra activității anuale a Organizației internaționale a muncii; de rapoartele guvernelor cu privire lae aplicarea convențiilor ratificate; de rezoluțiile prezentate Conferinței de diferiți delgați; de raportul privitor la aplicarea convenției din 1925 relativă la egalitatea de tratament a lucrătorilor străini cu cei naționali în materie de accidente de muncă; de diferite rapoarte pregătite de Birou relativ la convențiile colective, la recrutarea și plasarea lucrătorilor migranți, la problema opiului în lumea muncitorească ca problemă de politică socială; în sfîrșit, de unele propuneri în legătură cu regulamentul și procedura Conferinței și comisiilor.

X

După cum se vede, un program de lucru foarte bogat și interesant, care oglindește desigur preocupări sociale de amănunt, dar fundamentale pentru desvoltarea pașnică și schimbarea structurală a societășii actuale. Într-o vreme ca aceasta, când lupta tinde să se reducă la extreme, străduința aceasta de tehnicieni poate părea multora ca insignifiantă. Ea constituie totuși o valoroasă operă de amenajare a vieții sociale în curgerea ei obișnuită.

Cine caută acte de eroism și succese răsunătoare nu le poaate găsi, desigur, aici.

Organizarea rațională și dreaptă a muncii este operă de răbdare, înțelepciune și bună credință desinteresată.

SCRISORI DIN GENEVA. Deschiderea Conferinței Internaționale a Muncii

Vlădescu-Răcoasa

Adevărul, Anul 50, No. 16.071, miercuri 17 iunie 1937, p. 1

Personalitatea președintelui

A douăzecea Conferință internațională a muncii s-a deschis și de data aceasta, se pare însă pentru ultima oară, în Palatul electoral al orașului Geneva, în ziua de 4 iunie c. Participarea este tot așa de însemnată ca pănă acum, deși lipsesc două țări importante ca Germania și Italia. Sunt reprezentate 48 de state, iar numărul delegaților și consilierilor tehnici se ridică la vreo 360. Atmosfera-i destul de optimistă, cu toată îngrijorarea ce au căutat s-o trezească în opinia publică ziarele reacționare și oamenii politici de dreapta în legătură cu evenimentele din Spania și  mai ales din Franța. Cât de neserioase au fost toate aceste temeri și svonuri s-au însărcinat  împrejurările să aducă irefutabila lor desmințire. Voiu avea poate prilejul să vorbesc și eu despre stările de lucruri din aceste două țări prietene, așa cum le-am putut constata de visu.

X

Conferința de anul acesta a fost deschisă de d. Walter A. Riddell, consilierul permanent al Canadei pe lângă Societatea Națiounilor și președintele în funcțiune al Consiliului de Administrație al Biroului internaional al muncii. Cu autoritatea și experiența sa, fostul ministru canadian a ținut să scoată în relief valoarea întregei opere a Organizației internaționale a muncii din cursul anului expirat, amintind de activitatea Consiliului, de reuniunea maritimă pregătitoare, de conferința muncii ținută în Statele americane la Santiago de Chili. O atenție deosebită a acordat d-sa raportului prezentat de directorul Biroului internațional al muncii, raport asupra căruia vom insista și noi pe larg. În încheierea discursului său, d. Riddell a spus:

”Conferința de față este una din tribunele cele mai importante, dacă nu cea mai importantă, unde se discută problemele fundamentale pentru fericirea omenirii. Ea nu are numai un caracter aproape universal, deoarece cuprinde pe reprezentanții aproape ai tuturor țărilor, dar ea mai înfățișează, – prin compoziția ei tripartită, marea majoritate a populației acestor țări. Conferința ne procură deci ocazia de a crea în lumea întreagă o opinie publică sănătoasă în ceea ce privește problemele vitale pe care directorul le-a expus cu atâta claritate în raportul său de o mare actualitate”.

În urma propunerii fostului ministru francez al muncii, d. Justin Godart, propunere susținută de grupul guvernamental prin d. Mahaim, de grupul patronal prin d. Oersted, de grupul muncitoresc prin d. Mertens, a fost proclamat președinte al Conferinței a XX-a d. C. V. Bramsnaes, fost ministru de finanțe al Danemarcei și acum guvernator al Băncii Naționale.

Alegerea d-sale îmi pare simbolică, tocmai pentru împrejurările actuale și de aceea voiu stărui puțin asupra personalității d-lui Bramsnaes, cât și asupra discursului său pezidențiual.

C. V. Bramsnaes, delegat guvernamental al Danemarcei încă de la prima Conferință internațională a muncii, ținută la Washington în 1919, este o veche și simpatică figură a acestor reuniuni internaționale. Născut în 1879, a început să-și câștige existența prin a fi muncitor tipograf, de la 1893 până în 1907, fiind și membru al comitetului executiv al sindicatului tipografilor danezi de la 1904 până la 1907. În acest timp și-a făcut studiile secundare, trecând bacalaureatul în 1908. A continuat apoi studiile superioare de economie politică și socială la Universitatea din Copenhaga.

”Înzestrat cu o inteligență și o energie rare, după cum a spus-o delegatul patronal danez, dânsul a făcut studii strălucite de economie politică și socială și a ajuns, după ce și-a luat titlurile universitare, să fie, din 1921, profesor de politică socială la Universitatea din Copenhaga”.

Mai mult, în 1914 fusese numit funcționar al Oficiului de statistică a statului. În 1924 este desemnat președinte al Aosciației daneze pentru educația muncitorimei și, ales senator, este însărcinat în același an, în calitate de ministru, cu conducerea ministerului de finanțe. În această înaltă și grea demnitate a funcționat până în 1926, pentru a reveni iarăși la ea între 1929 și 1933, când a fost numit guvernator al Băncii Naționale și ales, în același an, președinte al Consiliului de adminsitrație al Biroului internațional al muncii. Anul trecut, în 1935, a prezidat comisia experților pentru alimentarea muncitorimei, comisie ce funcționează pe lângă Biroul muncii.

O viață de muncă, de credință și devotament față de clasa cea mai trudită și mai nedreptățită a societății actuale. Statornicia și cumințenia sa, alături de hotărârea, energia și convingerile sale, i-au câștigat încrederea tuturor, reprezentând guvernul danez la nenumărate conferințe economice internaționale, și l-au făcut să închidă, în diferitele sale lucrări științifice asupra problemelor sociale și economice, ceea ce personalitatea sa avea mai carcteristic și mai fecund. Ceea ce merită îndeosebi relevat din concepția sa este faptul că dânsul n-a separat niciodată economicul de social.

X

În cuvântarea sa prezidențială de altfel, d. Bramsnaes a exprimata foarte net și categoric această gândire:

”În momentul când s-a constituit Organizația noastră (Organizația internațională a muncii adică), politica socială n-avea drept de cetate decât într-un număr foarte mic de țări. Dar, de la această dată, problemele sociale au trecut pe primul plan în aproape toate țările lumii. În lumea întreagă s-a produs o creștere și o întărire generală a interesului acordat problemelor sociale. Acestei evoluții îi atribui eu o importanță primordială… În convingerea mea, legislația socială este în realitate însăși manifestarea unei politici economice salutare și sănătoase… Ar fi deci eronat să credem că legislația socială nu poate să fie în armonie cu o politică economică salutară și sănătoasă”.

Și urmând logic gândirea sa, d. Bramsnaes a arătat cum faptele însăși, experiențele ultimilor ani chiar au dovedit acest lucru, cu toate că ”efectele salutare ale măsurilor cu caracter social asupra situației economice generale nu se manifestă de obiceiu decât ceva mai târziu de momentul când ele au fost luate”.

Aducând apoi elogii raportului directorului, d-sa ține să observe că, în chip evident, ”curba activității economice care, în cursul anilor precedenți, cobora tot mai jos, a schimbat acum direcția și în cele mai multe domenii mișcarea ascendentă prevalează, ceea ce îl îndreptășește să încheie afirmând că ”acest aspect nou al vieții economice ne îngăduie să nădăjduim că va fi cu putință să urmărim pe o bază mai largă desvoltarea legislaței sociale”.

X

Acestea sunt convingerile unui om realist, ale unui guvernator de Bancă Națională, cu înțelegere largă, sănătoasă și generoasă.

Țineam ca opinia publică cinstită și tineretul curat al țării mele să le cunoască.

Sursa imagine: Image: Hulton Archive/Getty Images