În slujba serviciului social
Curentul, no 4042, Vineri, 5 Mai 1939
Gândul pentru ridicarea spre un nivel superior de viaţă al satului, culminează cu legea serviciului social, care cu drept cuvânt se poate învesti cu atributul de lege a „împroprietăririi culturale a săteanului”.
Va fi poate, încă multă vreme, o fantezie promovara unui sătean, care „în scufă şi papuci, să-şi ia cafeaua cu lapte de dimineaţă citind cu nesaţ „Albina” sau „Viaţa Moldovenească” aşa cum s’ar spune de Danezii lui Grundwig.
Dar un început de standardizare a vieţii săteanului am putea spune că e în curs de realizare evolând pe o arie de marş.
Căminul cultural îşi revendică în această operă de transfromare structurală a satelor, un rol precumpănitor.
Căminul cultural, pe al cărui frontispiciu strălucesc cuvintele regeşti: „Eu nu pot concepe că o ţară poate să însemne ceva, oricât de mare ar fi puterea ei armată, dacă nu-şi sporeşte până la maximum patrimoniul intelectual”, este cel mai preţios dar pe care Marele Ctitor l-ar fi putut face ţărănimii.
Sfios la început, astăzi ”cenuşăreasa a ieşit de după uşă. S’a îmbrăcat în catrinţă naţională şi a pornit pe calea largă şi înflorită a înălţării şi însănătoşirii satului şi prin el a neamului românesc.” (D. Ionescu-Darzeu).
O vatră caldă şi luminoasă încălzeşte azi sufletele amorţite ale sătenilor noştri prinşi în anchiloza unui adamism sufocant.
O instituţie de înaltă tutelă morală s’a dăruit satelor noastre, coordonând toate iniţiativele săteşti în opere durabile şi utile răspunzând la toate cerinţele vitale al săteanului, distribuit pe gama celor patru categorii de trebuinţe: sănătate, minte, suflet şi muncă.
Cei cari până eri, au văzut ţara românească, în configuraţia popoarelor, în situaţia comică a unui câine ciobănesc pe un Broadway (bulevard din New-York), vor fi, credem, nevoiţi ca într’un viitor apropiat, să-şi retuşeze această imagine printr’o afirmare de mândrie naţională.
Un sat distrus de incendiu şi-a schimbat, prin graţia regală faţa şi numele din Dioşti în satul model „Regele Carol II”.
Avem certitudinea că, în curând, satele noastre, incendiate de furia unui politicianism feroce, vor renaşte din scrumul lor, prin aceeaşi graţie regală, în tot atâtea sate noi, expresii de viaţă nouă, demnă şi civilizată.
Pentru acest măreţ gând, pentru această înfăptuire noi, învăţătorii, să dăruim întreg sufletul.
Este supremul „bine” pe care îl putem aduce ţării.
O mare şi ilustră doamnă, d-na Brătianu, care a acceptat ca o nobilă sarcină, să fie prezidenta de onoare a unui cămin de ţară – căminul Spiru Haret din Sâmbureşti-Olt, la care activez – încoronând preţioase daruri pe cari ni le-a făcut pentru cămin, ne-a făcut spovedania unui gând înalt, pe care ni l-a dăruit cu un comandament: „Cine trăeşte pentru alţii, trăeşte dublu.”
Acest gând să ne fie pentru toţi.
Să muncim fără preget, fără trâmbiţă, fără socoteli de slavă, la redresarea satelor. „Toată slava oamenilor este ca floarea ierbii; iarba se usucă şi floarea se scutură” (Apostol Petru).
Dar ceea ce zidim, rămâne şi ne eternizează.
Arion Apostolescu
Director al căm. cult. „Spiru Haret” Sâmbureşti-Olt
Pe aceeasi tema:
Lasă un răspuns