Nu demult, Vintilă Mihăilescu remarca emergența unui noul val în lumea academică românească, caracterizat, printre altele, de o accentuată preocupare pentru social și de o atitudine realistă, ferită atât de ispitele ”mizerabilismului” cât și de ”triumfalism”. Prin textul de față încerc să privesc la cealaltă față a lunii, adică la acele manifestări și tendințe care pot face ca acest nou val să nu provoace nicio schimbare reală în câmpul academic, ci să perpetueze mecanisme de putere care duc la degradarea actului de cunoaștere.
Parcurgând mai multe titluri recente pe subiecte de cercetare ”din zonă” (interbelicul românesc) și privind critic la propriile noastre producții (ale celor incluși în grupul CooperativaG) am remarcat faptul că, deși, în ceea ce privește contribuțiile pozitive, fiecare se distinge printr-un specific anume, în ceea ce privește lipsurile/defectele, acestea sunt comune. Lucru care te provoacă la o abordare sistematică a producției științifice (din domeniul științelor sociale) din zilele noastre și la posibile manifestări și cauze structurale ale acestor neajunsuri.
Mai întâi, câteva observații asupra manifestărilor.
1. Detailismul parțial și de-contextualizat
Noile contribuții se remarcă, deseori, printr-o documentare abundentă. Publicistica vremii, arhive de stat sau/și private, date statistice sunt conspectate intens și constituie, parcă mult mai mult ca ”înainte”, materia primă a acestor contribuții. Totuși, această documentare intensivă este însoțită, deseori, de o paradoxală lipsă de informare pe orice temă care depășește, fie câtuși de puțin, subiectul de cercetare strict delimitat de autor. Și nu e vorba despre teme din afara domeniului sau a subiectului, ci care sunt strâns legate, ieșind doar cu puțin din ”pătrățica” decupata pentru defrișare. Așa se face că poți trece brusc, de la pasaje consistente pline de date inedite la pasaje în care se fac afirmații hazardate, ”lăutărești”, confuzii inacceptabile, uneori afirmații factuale neacoperite, false, precum și comentarii de tipul ”am descoperit America” (și nu am aflat că au fost și alții înaintea mea).
Ce denotă aceste lucruri? Cred ca un fel de asimetrie în abilitățile și tacticile de cercetare: hiperspecializare pe un anume subiect, lipsă de interes și de acrivie pe orice depășește respectiva ”pătrățică”. Efectul paradoxal este un fel de detailism de-contextualizat: abundența de detalii nu este încadrată într-o lume socială, ci ne este livrată brut, alături de bâjbâieli amatoristice pe mediul mai larg de unde au fost extrase datele primare. Sau, mai degrabă, decupajul operat în datele primare este încadrat în stereotipii preluate fără spirit critic de către cercetător. De unde o impresie falsă, pe de o parte, de obiectivitate, de vreme ce avem de-a face cu o factualitate impresionantă, pe de altă parte, de demonstrație suplimentară a temeiniciei stereotipiilor, locurilor comune din istoriografie. În ultimul caz impresia este falsă pentru că preluarea acestora nu este decât efectul unei leneviri cognitive, nu al unei riguroase revizuiri a respectivelor teze și confruntări cu materialul brut.
Așa se face că, de pildă, într-o cercetare bogat documentată despre Mișcarea Legionară găsești afirmații hazardate de îndată de autorul se lansează în tematica mai largă ce ține de generația interbelică, iar, într-o alta făcută, de această dată, pe fenomenul mai larg al tinerei generații interbelice afli cum a făcut parte cutare reprezentant din unele organizații studențești cu care, în realitate, respectivul nu a avut tangență. În plus, cu tot detailismul invocat mai sus, unele cercetări surprind, totuși, și prin ignorarea unor surse de documentare absolut indispensabile pentru acoperirea documentării subiectului cercetat. Nu se poate, de pildă, dacă tot suntem la tema tinerei generații interbelice, să ignori imensele volume de corespondență ale lui Anton Golopenția în care se regăsesc documente sociale de primă importanță. Lipsa este atât de flagrantă, încât nu poate fi vorba despre o simplă lipsă bibliografică. Pur și simplu este o cecitate care poate proveni din apartenența la un grup cultural care-și este suficient și care nu e interesat de ce există dincolo de orizontul său semnificativ. Un mecanism de reproducere a unor reprezentări culturale despre domeniul de cercetare, care, din nou, nu poate ține loc de premise sau ipoteze de lucru, de vreme ce determină autorul într-un mod inconștient.
Prin urmare, detaliile, datele primare, nu sunt suficiente pentru a lămuri o problematică, ci sunt doar un prim pas – absolut necesar. Detaliul, însă, nu este context. Efectul paradoxal al acestui eșec în a înscrie factualitatea într-un cadru social mai larg este chiar falsificarea acesteia. Iar eșecul punerii în criză a reprezentărilor curente, culturale, despre obiectul cercetării, duce la o disfuncțională selectivitate a surselor folosite și la perpetuarea unor teze răsuflate.
Va urma
Ionuț Butoi
Lasă un răspuns