Straja Tarii in „Enciclopedia Romaniei”

Straja Ţării în „Enciclopedia României”

Bogdan POPA

Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti “Nicolae Iorga” History Institute, Bucharest Personal e-mail: bogdanidpopa@gmail.com

Revista Transilvania, nr. 10-11, 2014

Probably the only institution created by King Carol II which is still remembered, the Country Watch was inspired by youth movements created by the totalitarian regimes during the interwar. Having the cult of the sovereign as its focal point, this organisation tried to integrate all the other youth organisations in Romania, in order to counterbalance the rise of the extreme right. In this article, I aim to investigate the small chapter dedicated to the Country Watch (Straja Ţării) in the 1938 Encyclopaedia of Romania. I intend to discuss the structure of the text, its authors, and the images chosen to illustrate the chapter. Nevertheless, I intend to place the text in the context of its era. However, my conclusion is that for the present day scholar, the chapter from the 1938 “Encyclopaedia of Romania” is rather an introduction, and not the ultimate resource for the investigation of this de-famed, yet complex youth organisation.

Keywords: Straja Ţării/Country Watch, Encyclopaedia of Romania, youth, education, mass-organisation

Pusă în umbră de ezitările sentimentale şi de renunţările la tron din tinereţe, de afaceri sentimentale şi nu numai, dar mai cu seamă de prăbuşirea României Mari în iunie-septembrie 1940 – fenomen ce a dus la instaurarea unui regim politic complet diferit faţă de construcţia preconizată de constituţiile din 1866 şi 1923 –, domnia regelui Carol al II-lea nu poate fi totuşi redusă la un simplu deceniu de libertinaj moral, de stagnare politică şi economică şi de evoluţie către un stat dictatorial. Dimpotrivă, perioada scursă între 1930 şi 1940 a fost marcată de marea criză şi de refacerea economică a României, de singurul parlament care şi-a dus mandatul până la capăt şi, mai ales, de o serie de proiecte intelectuale şi politice ce au dus la apariţia unor instituţii controlate de stat şi menite (în viziunea autorilor lor) să desăvârşească alcătuirea instituţională, economică, socială şi, nu în ultimul rând, mentală a României Mari.

Dintre toate proiectele politice, instituţionale şi culturale legate de numele lui Carol al II-lea, Straja Ţării se detaşează în mod evident prin importantul rol educaţional, social şi naţional ce îi fusese trasat. Straja Ţării este probabil singura instituţie (continuată sau apărută) în timpul domniei lui Carol al II-lea care s-a menţinut în memoria colectivă. Probabil însă că acest fapt nu ar trebui considerat o surpriză, deoarece străjeria se adresa tuturor copiilor şi tinerilor între 7 şi 21 de ani. Amintirile lor1, consemnate uneori în scris2, sunt edificatoare asupra impactului real al străjeriei la sfârşitul anilor 1930. Mai mult: uniformele, cultul suveranului, marile manifestări pe stadioane (cu defilări şi monograme regale alcătuite din trupuri de copii şi tineri, ca urmare a unor exerciţii gimnastice de ansamblu), alcătuirea unui sistem de publicaţii şi a unui gen literar „propriu”, nu în ultimul rând imnul Străjii Ţării („Tricolorul” compus de Ciprian Porumbescu) – toate acestea şi-au regăsit pandantul, poate şi piedica în calea pierderii amintirilor, în anii 1970-1980.

În paginile ce urmează, voi analiza descrierea făcută în Enciclopedia României instituţiei Straja Ţării. Pe lângă analiza textului propriu-zis şi aşezarea acestuia în contextul epocii, al numeroaselor scrieri teoretice despre Straja Ţării, îmi propun să aduc în discuţie personalitatea şi rolul autorilor subcapitolului, precum şi o privire asupra ilustraţiei însoţitoare. Temeliile organizaţiei Straja Ţării fuseseră puse în 1934 şi, după o perioadă de discretă punere la punct, reorganizată la 24 ianuarie şi apoi la 8 octombrie 1937, pentru a deveni cu adevărat o temă de discuţie pentru spaţiul public între 1938-19403. În Enciclopedia României subcapitolul despre „Straja Ţării” a fost inclus în capitolul al VIII-lea, în care erau tratate aspectele privind organizarea cultelor, sistemul de învăţământ, sănătatea publică, asistenţa socială, instituţii precum Crucea Roşie sau Casa Muncii C.F.R., nu în ultimul rând asigurările sociale şi regimul general al pensiilor. Această aşezare nu trebuie înţeleasă ca fiind conjuncturală. Străjeria avea un rol educaţional, social şi politic bine definit. Ea preluase, legal, atribute şi structuri ale tuturor instituţiilor de stat şi particulare cu rol în educarea şi bunăstarea tineretului. Prin urmare, atunci când Dimitrie Gusti descria Enciclopedia României drept o operă ce pornea de la concepţia contemporană asupra naţiunii şi a manifestărilor acesteia, adăugând principiul „organic” al succesiunii capitolelor din cele şase volume programate4, Straja Ţării se găsea în contextul ei firesc. Totodată, de interes pentru această contribuţie este şi subcapitolul dedicat domniei lui Carol al II-lea.

„Organizarea spirituală a tineretului”, descrisă de Cezar Petrescu în încheierea volumului I al Enciclopediei României, a fost unul dintre proiectele de lungă durată ale lui Carol al II-lea, pus în practică prin intermediul a numeroşi profesori, militari, oameni de ştiinţă. Transformările aduse de primul război mondial, fără a fi specifice României, erau grevate de nevoia de a asigura unitatea şi stabilitatea statului rezultat în 1918. Altfel spus, considera Cezar Petrescu, peste problemele cu care se confruntase deja Vechiul Regat se adăugau cele noi, aduse pe de o parte de procesul de unificare, iar pe de altă parte de transformarea radicală a societăţii, cauzată de trauma marelui război. Familia şi şcoala, dezorientate de aceste schimbări, produceau „inadaptaţi”, iar aceştia erau „inamicii societăţii”. „Starea de răsvrătire e numai un efect [s.a.] al unor cauze mult mai profunde, psihologice, de desechilibru interior”, scria Cezar Petrescu, pe linia unui curent de gândire deloc străin de o parte a societăţii româneşti. Răspunsul suveranului a fost crearea Oficiului de Educaţie a Tineretului Român şi a Străjii Ţării (în 1934), ambele descrise de Cezar Petrescu drept „o terapeutică sufletească. Un corectiv al educaţiei din şcoală, neîndestulătoare şi adesea vătămătoare. O altfel de pregătire a viitorului”5.

Toate aceste idei directoare se regăsesc şi în subcapitolul despre Straja Ţării (cuprins între paginile 482-489), scris de maiorul Teofil Sidorovici, generalul Ion Manolescu şi profesorul Constantin Nedelcu. Cei trei autori (doi militari de carieră şi un profesor de liceu) activaseră în organele de conducere ale asociaţiei Cercetaşii României, organizaţie aflată de la bun început sub patronajul principelui Carol. După cum voi arăta mai jos, Straja Ţării revendica o filiaţie directă din mişcarea cercetăşească românească, căutând să întărească în acest mod continuitatea de preocupări a suveranului şi, de asemenea, să eludeze acuzele de a fi o mişcare conjuncturală, concepută numai pentru a se opune curentelor de extremă dreaptă. Maiorul Teofil Sidorovici era comandantul Străjii Ţării. Militar de carieră, născut în Bucovina în anul 1896, acesta activase în tinereţe în Frăţia Arcaşul. Mai târziu, această organizaţie de tineret a românilor din Bucovina habsburgică (fondată în 1905) avea de asemenea să devină parte integrantă a străjeriei. Trecut în Vechiul Regat în 1914, Teofil Sidorovici intrase în armată şi luptase în primul război mondial. În cercurile militare avea să îl întâlnească pe principele Carol, cu care a rămas în bune relaţii inclusiv în anii pe care acesta avea să îi petreacă în exil după renunţarea la tron. După primul război mondial, Teofil Sidorovici a fost inspector al organizaţiilor de cercetaşi din Bucovina iar din 1933, în cadrul Oficiului de Educaţie a Tineretului Român, unul dintre responsabilii şcolii palatine, special concepute pentru educarea Marelui Voievod Mihai. Teofil Sidorovici s-a sinucis la sfârşitul lunii noiembrie 1940, chiar în ziua în care autorităţile legionare au încercat să îl aresteze pentru o presupusă deturnare de fonduri aparţinând Străjii Ţării6.

Tot de la Marea Legiune a Cercetaşilor României trecuse în Straja Ţării şi generalul Ion Manolescu (1869-1946). Autor al mai multor lucrări de istorie şi tactică militară, generalul Ion Manolescu se remarcase ca un bun organizator şi pedagog, şi, de asemenea, fondase în localitatea sa natală, Breaza, un centru de perfecţionare cercetăşească7, folosit ulterior pentru pregătirea primilor comandanţi străjeri. Constantin Nedelcu (1885-1967) fusese profesor de latină la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi unul dintre organizatorii Cohortei „Păstorul Bucur”. În noiembrie 1916, Cercetaşii României urmaseră autorităţile şi armata în refugiul din Moldova, fiind instalaţi în taberele de la Sculeni şi Soleşti, pe Prut. Constantin Nedelcu organizare acolo activitatea şcolară, în ciuda marilor privaţiuni la care fuseseră supuşi tinerii refugiaţi8. Poate şi din acest motiv, Constantin Nedelcu a scris, pentru Enciclopedia României, doar paragraful dedicat istoricului cercetăşiei în România.

Putem deci considera că cea mai importantă parte a subcapitolului este cea realizată de Sidorovici şi Manolescu. Structura textului este următoarea: după câteva idei introductive, s-a încercat un istoric al organizării instituţiei, urmată de o prezentare simplă a structurilor de conducere şi a modului de obţinere a fondurilor; structura propriu-zisă a instituţiei, „principiile de viaţă străjerească” şi o listă a distincţiilor acordate încheie prezentarea. Dar dincolo de formulările patetice şi de datele seci se ascund idei mult vehiculate în alte texte apărute sub egida Străjii Ţării. În lista seacă a organizaţiilor incluse în străjerie regăsim instituţii mai vechi, cu preocupări şi tradiţii diverse. Motto-ul textului lui Sidorovici şi Manolescu este un fragment, des citat în epocă, din discursul prin care regele inaugurase, la 1 decembrie 1935, emisiunea radiofonică „Ora străjerilor”. În cuvintele suveranului, noua organizaţie, destinată unui „tineret fără ideal”, avea menirea de a aşeza străjerul într-un cadru de disciplină, de spirit de corp, de camaraderie şi de solidaritate. […] Noi nu suntem o şcoală, noi suntem o credinţă, un avânt9.

Preambulul, scris de Teofil Sidorovici şi Ion Manolescu, trimite, în termeni patetici, la criza şcolii, a familiei şi a societăţii. „Fericita intervenţie a Capului Statului” se datora pericolului extremismului. Interesant este că, în acest punct, autorii urmează linia dominantă din textele programatice şi ideologice străjereşti, unde creşterea extremei drepte legionare şi aderenţa tot mai mare de care se bucura în societatea românească interbelică au fost mai degrabă sugerate („poporul românesc n-a fost lipsit de ispitele ei”) decât expuse într-un mod direct. Astfel, familia împovărată tot mai mult de nevoile materiale zilnice şi, la rândul ei, societatea nu au ştiut să organizeze dorul de mişcare şi expansiune al copiilor, canalizând năzuinţele lor spre un liman producător de bucurie şi de folos. Absenţa aceasta dela datorie – justificată şi nejustificată – ducea tineretul pe căi neştiute către idealuri neconforme interesului naţional, punându-l adeseori în conflict şi cu aşezământul moral al Statului. […] Pentru vârsta critică a adolescenţii, vârsta singurătăţilor pline de primejdii, sfâşiată de numeroase crize sufleteşti, Străjeria vine ca un balsam al tumultului nestăvilit, învingând şovăirile, dând sens vieţii, verificând aptitudinile10.

Tema tineretului deziluzionat şi dezorientat, recurentă în dezbaterile publice interbelice („tânăra generaţie” ar fi un exemplu în acest sens), a fost adesea folosită de autorii textelor teoretice, ideologice, apărute sub egida Străjii Ţării. Dacă generaţia ajunsă la maturitate imediat după paradoxala participare a României la primul război mondial era, se spunea, individualistă, materialistă şi, nu în ultimul rând, violentă în sensul larg al termenului11, generaţia străjerilor şi străjerelor urma să se îndrepte către ceea ce Dimitrie Gusti însuşi denumea „un simţ al datoriei dirijat”12.

În prima parte a paragrafului dedicat apariţiei Străjii Ţării, Constantin Nedelcu a încercat să întărească ideea descendenţei acesteia din mişcarea cercetăşească românească apărută în 1913 (cercetăşia feminină abia în 1930). Constantin Nedelcu a accentuat faptul că echivalarea termenilor boy-scout şi eclaireur cu cel de cercetaş i-a aparţinut lui Carol, de asemenea că acesta a supravegheat la faţa locului organizarea cohortelor şi legiunilor din teritoriu. Esenţială pentru identitatea Marii Legiuni a României a fost retragerea în Moldova. Pentru a comemora pe tinerii morţi din cauza frigului şi a îngrijirii precare, la Tecuci fusese ridicat singurul monument (cel puţin pe atunci) dedicat cercetaşilor. Cercetăşia a continuat să există în timpul exilului lui Carol, intrând din nou sub patronajul acestuia după Restauraţie13. Eludat din acest rezumat istoric era Principele Nicolae, aflat în relaţii proaste cu fratele său. Nu doar că Nicolae patronase mişcarea de cercetaşi în anii 1920, dar luase, de asemenea, parte activă la constituirea Marii Legiuni în 1914-191514.

O eroare cronologică generală fixează începuturile străjeriei în anul 1938. În realitate, organizarea începuse deja din toamna anului 1934, prin cursuri speciale pentru viitorii comandanţi. Aceştia erau adulţi, profesori şi profesoare de la diferite şcoli şi licee (rurale şi urbane) din mai multe judeţe. S-au folosit pentru acest scop facilităţile centrului de pregătire cercetăşească de la Breaza, descris ca un „laboratoriu”. Destul de repede s-au deschis centre regionale noi (Cluj, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Şendriceni-Dorohoi, la Predeal unul exclusiv pentru femei). În trei ani fuseseră pregătiţi 4000 de comandanţi adulţi şi o jumătate de milion de străjeri, răspândiţi în 30 din cele 72 de judeţe ale României Mari15.

Ceea ce nici Enciclopedia României, nici literatura străjerească ulterioară anului 1937 nu iau în discuţie este scepticismul iniţial al corpului didactic. Nemulţumirile vizau atât modul propriu-zis în care urma să funcţioneze Straja Ţării – excursii şi tabere şcolare, exerciţii gimnastice, alte activităţi în afara clasei, cât şi salarizarea (noile activităţi nu erau retribuite separat faţă de salariu obişnuit al cadrelor didactice) sau alcătuirea unei noi ierarhii, dominate de învăţători şi profesori din ciclul gimnazial16. Treptat, luările de poziţii contrare Străjii Ţării nu au mai fost publicate nici în presa cotidiană, nici în revistele speciale ale corpului didactic.

Partea destinată prezentării structurii organizatorice a Străjii Ţării este relevantă relaţia dintre Carol al II-lea şi instituţia apărută în 1937. Organele de conducere erau, cel puţin formal, stufoase şi centralizate la nivel naţional. Consiliul Superior de Îndrumare era condus de Marele Străjer (regele Carol al II-lea) şi includea pe primul-ministru, pe deţinătorii portofoliilor educaţiei, apărării, muncii, sănătăţii şi ocrotirilor sociale, finanţelor, de asemenea pe comandantul Străjii Ţării şi pe administratorul Casei Şcoalelor şi Culturii Poporului. De fapt, conducerea efectivă revenea lui Carol al II-lea şi Teofil Sidorovici, acesta din urmă fiind asistat de un comitet permanent compus din trei persoane. Interesant este faptul că pentru o mai bună coordonare în teritoriu fuseseră instituite 15 ţinuturi, fiecare format din câteva judeţe. La dispoziţia Străjii Ţării erau puse fonduri financiare însemnate – fiecare instituţie şi unitate administrativă teritorială urma a vărsă automat 0,50% din propriul buget Ministerului Finanţelor. Mai mult, organizaţia nu plătea impozite şi era scutită de o serie de taxe17.

Prezentată de Teofil Sidorovici şi de Ion Manolescu drept o „înjghebare românească de promovare a tineretului”, Straja Ţării avea modele externe evidente. În fapt, întreaga perioadă interbelică stă, pe plan european, sub semnul încercărilor de reunire şi coordonare a educaţiei tineretului prin instituţii controlate de stat. Deşi se revendica de la mişcarea cercetaşilor (la rândul ei de inspiraţie britanică, dar pe filieră franceză), Straja Ţării fusese precedată de Opera Nazionale Balilla (1926, din 1937 reorganizată ca Gioventú Italiana del Littorio), organizaţie foarte populară în opinia publică românească. Mai mult decât Germania lui Hitler şi chiar decât Uniunea Sovietică, Balilla pare să fi inspirat societăţii româneşti ideea că este un model demn de urmat18. Totuşi, nimic din această evidentă inspiraţie totalitară nu transpare din textul apărut în 1938, unde se insista asupra originalităţii şi specificului naţional.

Străjeria trebuie înţeleasă ca fiind, în primul rând, un mod de a organiza tineretul şcolar. Pornind dinspre şcoală, ea ţintea însă către lumea satelor sau a tinerilor de la oraş care nu continuaseră studiile şi începuseră deja să muncească. Straja Ţării nu putea ignora diversitatea României Mari şi nici faptul că, uneori de dinainte de 1918, puternice organizaţii regionale promovau un program educativ în sens naţional. Nu doar cercetăşia fusese inclusă în Straja Ţării. Aceeaşi soartă o avuseseră Asociaţia Creştină a Tinerilor (secţia română a YMCA, fondată în 1912), Asociaţia Creştină a Femeilor (fondată în 1929, din 1930 considerată organizaţia feminină a cercetaşelor), Şoimii Carpaţilor (fondată în 1930 ca secţie în cadrul Astrei) şi Arcaşii Bucovinei (fondată în 1905). Dacă primele două organizaţii se adresau tineretului urban extra-şcolar (ucenici sau tineri muncitori şi muncitoare), organizaţiile din Transilvania şi Bucovina erau menite mediilor rurale, încercând să compenseze prin programe biopolitice şi eugenice (mai ales Şoimii Carpaţilor) tarele vieţii la sat, pe care şcolile se dovediseră, aparent, incapabile să le suprime (analfabetism, alcoolism, lipsă de igienă). Tot în subordinea Străjii Ţării fusese aşezată şi Uniunea Federaţiilor Sportive din România, organism apărut în 1930. Controlul instituţiei asupra vieţii sportive propriu-zise pare să fi fost mai degrabă formal. Totuşi, această subordonare pare să un motiv pentru care viaţa sportivă a României Mari (considerată, nu neapărat pe nedrept, o altă „ctitorie” a lui Carol al II-lea) să nu figureze deloc în Enciclopedia României19.

„Principiile de viaţă străjerească” încheie subcapitolul apărut în 1938. În cuvintele autorilor, din practica doctrinei străjereşti, un om nou se va naşte – omul eroic al României de mâine20. Conceptul de om nou circula deja în epocă. Ideea creat prin străjerie, nu era originală. Fusese exprimată şi de Episcopul Armatei, Partenie Ciopron, care susţinea că străjeria avea: un scop precis: crearea omului nou. Omul nou e al viitorului, iar viitorul e al tineretului21.

Pentru a crea omul nou, ideologii străjeriei porneau de la ortodoxie. În fond, scria patriarhul Miron Cristea în 1937, Biserica este mulţumită să afle adunaţi la un loc atâţia copii de diferite vârste22.

Cultul regelui şi dinastiei, comemorarea zilelor naţionale şi a simbolurilor naţionale, respectul faţă de ierarhiile de orice fel, ridicarea satelor, cultul pentru muncă şi o mai bună aşezare a relaţiilor inter-umane prin camaraderie – acestea erau, pe scurt, dezideratele străjeriei. Nu pregătirea pre-militară, ci deprinderea cu ordinea şi disciplina erau ţelurile finale ale instituţiei23.

Arhiva Străjii Ţării nu s-a păstrat – sau nu este încă în circuitul ştiinţific. Informaţiile tehnice, seci, oferite de legi, regulamente şi texte generale (precum cel din Enciclopedia României) nu pot fi comparate cu documente care să ateste dificultăţile organizatorice, lămuririle cerute sau trimise din capitală sau rulajul financiar. Straja Ţării se pretează mult mai bine unei analize a modelului de formare a tineretului pe care îl propunea, decât (cel puţin în acest moment) unei cercetări coerente a organizării efective, a dificultăţilor şi transformărilor impuse la nivel local sau naţional, nu în ultimul rând asupra impactului efectiv asupra tineretului român de la sfârşitul deceniului al patrulea al secolului trecut.

Câteva însemnări inedite ale unei profesoare de ştiinţe naturale aruncă o lumină interesantă asupra cursurilor pentru comandanţi, asupra modalităţilor în care aceştia trebuiau să organizeze activităţile străjereşti. Ceremonia cu care se deschideau acţiunile străjereşti cuprindea invariabil raportul, rugăciunea „Tatăl Nostru”, rostirea devizei („Credinţă şi muncă pentru neam şi pentru rege!”), Crezul, imnurile străjeresc şi regal, apoi comentarea unui text biblic (inclusiv texte despre supunerea către stăpânire sau recunoaşterea ierarhiei şi disciplinei, dar şi despre cinste în jocurile copilăreşti). Nu lipseau exerciţiile de gimnastică. Programul putea include prelegeri despre cultul regelui şi dinastiei, despre zile naţionale şi personalităţi (precum Spiru Haret, Titu Maiorescu), eventuale excursii scurte. Nu erau neglijate sfaturile pentru o mai bună îndeplinire a sarcinilor de către copiii şi tinerii care urmau să îi ajute pe comandanţii adulţi. Astfel unei şefe de cuib (formaţiunea de bază pentru organizaţie, format din şase tineri sau tinere) i se recomandau înţelegerea poziţiei deţinute, credinţa, camaraderia, patriotismul, politeţea şi, desigur, buna cunoaştere a instituţiei24.

Ilustraţiile alese pentru acest subcapitol completează liniile directoare ale textului scris25. Cele mai multe fotografii fuseseră făcute la manifestările dedicate Zilei Tineretului (8 iunie) din 1937. S-ar putea obiecta că cele din anul 1938 nu putuseră fi incluse din raţiuni cronologice. Dar marile manifestări din 1938 au fost perturbate de ploi torenţiale, iar una din tribunele de lemn s-a prăbuşit. Dominantă era figura regelui, Marele Străjer, purtând uniforma cu pantaloni scurţi şi bască albă. Înconjurat de oficiali de stat şi din străjerie (Gheorghe Tătărescu, primul-ministru, şi Teofil Sidorovici se văd clar în spatele suveranului), regele era arătat chiar îngenuncheat, în timpul obligatoriului serviciu divin, oficiat de înalţi ierarhi. Ipostazele vieţii de străjer erau prezentate prin intermediul activităţilor la care lua parte Marele Voievod Mihai (excursii în aer liber, viaţă de tabără). Defilările (arcaşii şi arcăşiţele din Bucovina) şi marile exerciţii de ansamblu întregesc imaginea unei instituţii cu un program educaţional bazat pe ideea de unitate naţională în jurul persoanei regelui. Doar două dintre cele zece fotografii (înălţarea drapelului, şi, respectiv, Centrul de instrucţie de la Breaza) nu au o legătură nemijlocită cu familia regală. O explicaţie este necesară: salutul străjeresc, cu mâna dreaptă ridicată era, cel puţin oficial, inspirat de salutul roman şi, de asemenea, folosit drept salut sportiv.

Atât textul propriu-zis cât şi ilustraţia stau sub semnul unui paradox, specific însă „ideologiei” Străjii Ţării. Utilizarea masivă a uniformelor, defilărilor şi exerciţiilor fizice de masă, precum şi a excursiilor, părea să lase impresia unei organizaţii orientate în primul rând spre educaţia fizică. Este exact ceea ce iniţiatorii instituţiei negau, începând cu Carol al II-lea însuşi26. Întrebarea firească este – cât de relevant este subcapitolul „Straja Ţării” pentru cercetarea de astăzi? Concluzia mea este că textul analizat mai sus reprezintă mai degrabă un punct de plecare într-o investigaţie complexă, nu cea mai importantă sursă pentru înţelegerea contextului general al apariţiei, dezvoltării şi evoluţiei unei instituţii cu scopuri aparent nobile, cu o posteritate negativă şi, din păcate, cu un mod de a funcţiona încă insuficient cunoscut.

Note:

1. Din păcate pentru autorul acestui studiu, amintirile membrilor familiei sale despre Straja Ţării nu au putut fi niciodată înregistrate şi transcrise.
2. Organizată în anul 2000, prima ediţie a Concursului de cercetare istorică pentru copii şi tineret ISTORIA MEA – EUSTORY a inclus o serie de lucrări remarcabile, care s-au bazat pe surse scrise şi, mai ales, pe interviuri cu foşti străjeri şi străjere; cf., pentru o selecţie, Mirela-Luminiţa Murgescu, Silvana Rachieru (ed.), Copilăria şi adolescenţa altădată. Tinerii de azi cercetează istoria de ieri. Concursul ISTORIA MEA – EUSTORY, ediţia I, 2000, Bucureşti, Dominor, 2003.
3. A se vedea, pe larg, Decret-lege pentru organizarea şi funcţionarea „Straja Ţării” din 8 Octombrie 1937, Bucureşti, Universala Alcalay & Co., [1937], passim.
4. Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1938, p. VIII.
5. Cezar Petrescu, Domnia Regelui Carol al II-lea, în Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1938, p. 956. Cezar Petrescu (1892-1961) a fost între 1938-1940 directorul cotidianului România, oficios al Palatului şi, ulterior, organ oficial al Frontului Renaşterii Naţionale.
6. Despre Teofil Sidorovici, vezi Filaret V. Doboş, Arcaşii. Gânduri şi fapte din Ţara de Sus 1905-1940, Cernăuţi, Tipografia Cernăuţeanu Teodot, 1940, p. 114-115; Dr. Partenie Ciopron, „Straja Ţării şi actualul ei comandant”, în Curentul, an XI, nr. 3601, 10 februarie 1938, p. 1; Ion Manolescu, „Începuturile Străjeriei”, în Straja Ţării. Cinci ani de activitate 1935-1940, Bucureşti: Vremea, [1940?], p. 78-80; „Sinuciderea fostului comandant al Străjii Ţării, Teofil Sidorovici”, în Timpul, an IV, nr. 1282, 24 noiembrie 1940, p. 3.
7. http://cercetasia.blogspot.ro/2013/02/ion-manolescu.html (ultima
consultare: 9 octombrie 2014)
8. Cf. Dan Alecu, O şcoală în aer liber, Constanţa, Dobrogea Jună, 1927, p. 12, 35, 42; http://cercetasia.blogspot.ro/2013/07/constantin-
nedelcu.html (ultima consultare: 9 octombrie 2014).
9. Discursuri culturale ale M.S. Regelui Carol II 1930-1936 (martie), Bucureşti, Universala Alcalay & Co., f. a., p. 159-160.
10. Straja Ţării, în Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1938, p. 482.
11. Ştefan Şoimescu, Bazele filosofice ale străjerismului, în Almanahul străjerilor. Buletin OETR, 1, ianuarie 1937, p. 102.
12. Dimitrie Gusti, Simţul datoriei în străjerie, în Almanahul străjerilor. Buletin OETR, 1, ianuarie 1937, p. 101.
13. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 483-485.
14. Pentru o trecere în revistă a începuturilor cercetăşiei, vezi Bogdan Popa, Nicolae Iorga şi „Cercetaşii României”. De la entuziasmul începuturilor la mizeria refugiului (1914-1918), în Acta Moldaviae Septentrionalis, Botoşani, X, 2011, p. 196-198.
15. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 485-486.
16. Cf. Iosif I. Gabrea, Şcoala şi străjeria în pregătirea tineretului, Bucureşti: „Bucovina” I. E. Torouţiu,1938, p. 19-20; Petre Teodorescu, Poziţia şcoalei secundare faţă de O.E.T.R. A XVIII-a Adunare Generală de la Cernăuţi, 10-11 septembrie 1937, în Tribuna şcoalei, 1-15 octombrie 1937, p. 11-13; I. Nisipeanu, Problema educaţiei tineretului. Se mai poate cere înhămarea la o muncă în plus unui corp profesional prost plătit şi umilit?, în Tribuna şcoalei, 1 octombrie 1936, p. 1.
17. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 487-488.
18. Din literatura problemei, extrem de numeroasă, cf. Alexandru Săvulescu, Concepţia fascistă pentru educarea maselor (Opera Naţională Dopolavoro), Bucureşti, Tipografia „Ion C. Văcărescu”, 1932, passim; Iuliu Moldovan, Mussolini pentru apărarea fizică şi morală a rasei, în Buletinul Educaţiei Fizice, an VIII, nr. 2, februarie 1930, p. 30-31; Nicolae Roşu, „Experienţa Komsomolilor”, în Curentul, 1 iulie 1933,
p. 1.
19. Cf., pentru organizaţiile incluse în Straja Ţării, Enciclopedia României, p. 487-489.
20. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 489.
21. Partenie Ciopron, Straja Ţării şi actualul ei comandant, în Curentul, 10 februarie 1938, p. 1
22. Patriarhul Miron, Biserica şi Străjeria, în Almanahul străjerilor. Buletin OETR, 1, ianuarie 1937, p. 97.
23. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 489.
24. Jeana Cristea, „Caiet de însemnări despre Straja Ţării, 1938-1939”, arhiva personală a autorului, nenumerotat.
25. Straja Ţării, în Enciclopedia României, p. 483-485, 488-489.
26. Straja Ţării. Cinci ani de activitate 1935-1940, Bucureşti: Vremea, [1940], p. 5.

Bibliography:

Decret-lege pentru organizarea şi funcţionarea „Straja Ţării” din 8 Octombrie 1937 / Law-decree for the organization and functioning of the “Country Guard” from October 8, 1937, Bucureşti, Universala Alcalay & Co., [1937].
Filaret V. Doboş, Arcaşii. Gânduri şi fapte din Ţara de Sus 1905-1940 / The Archmen. Thoughts and deeds from the Upper Country 1905-1940, Cernăuţi, Tipografia Cernăuţeanu Teodot, 1940.
Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1938.
Ion Manolescu, „Începuturile Străjeriei” / “The Beginnings of the Guard”, in Straja Ţării. Cinci ani de activitate 1935-1940 / The Country Guard. Five years of activity 1935-1940, Bucureşti: Vremea, [1940?].
Mirela-Luminiţa Murgescu, Silvana Rachieru (ed.), Copilăria şi adolescenţa altădată. Tinerii de azi cercetează istoria de ieri. Concursul ISTORIA MEA – EUSTORY, ediţia I, 2000 / Childhood and adolescence of yore. Today’s youth searches yesterday’s history. The competition MY HISTORY – ISTORY, Bucureşti, Dominor, 2003.
Cezar Petrescu, Domnia Regelui Carol al II-lea / The Reign of King Charles II, in Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1938.
Straja Ţării. Cinci ani de activitate 1935-1940 / The Country Guard. Five years of activity 1935-1940, Bucureşti: Vremea, [1940].

Studiu elaborat în cadrul proiectului „MINERVA – Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală”, POSDRU 159/1.5/S/137832

A se vedea si:

• Dimitrie Gusti si cultura fizica interbelica