Vreau şi eu să fiu revizuit
Am citit, cum desigur aţi citit şi dvs, decretul de lege pentru revizuirea cetăţenilor. Nu ştiu care a fost senzaţia pe care aţi încercat-o prin această lectură. Poate aţi găsit legea absurdă, poate neclară sau poate cei cu mai mult spirit juridic aţi aflat contraziceri între deosebitele ei prevederi. Unii vă veţi fi gândit, poate, cu destulă naivitate, desigur, că acest decret e în flagrantă contradicţie cu spiritul Constituţiei noastre şi cu „caracterul democrat” al statului românesc.
Nu mi-au venit deloc astfel de gânduri şi nu le-am atribuit niciun rost nici pentru cei la care decretul se referă, nici pentru obştea românească.
Voiam şi eu să fiu revizuit, găsit cu cetăţenia în neregulă şi trecut în rândul acelor paria care de acum înainte nu vor mai putea să ocupe nicio slujbă la stat, nu vor avea niciun drept politic, nu vor fi obligaţi să facă armată şi vor fi toleraţi în această ţară doar atât cât bunul plac al guvernanţilor le va permite.
Voiam să mă simt printr-un decret scos în afară de lege, ca să nu mai fiu obligat să votez cu guvernul sau să îmi bat capul cu numărarea punctelor de pe buletinele de vot pentru a-mi exprima liber convingerile mele politice şi a contribui prin aceasta la conducerea statului, indicând spre cine merge vrerea mea şi pe cine cred mai vrednic să mă reprezinte în parlament.
Voiam să mă simt eliberat de răspunderea morală care apăsa asupra mea şi să fiu străin cu totul de ruşinea fără seamăn a vieţii noastre politice. Aş fi fost atunci cu conştiinţa împăcată că orice se va întâmpla de acum înainte măcar, nu mă priveşte şi aş fi putut să îmi fac viaţa tihnită departe de vâltoarea treburilor publice. N-aş mai fi avut dreptul să scriu articole şi nici să mă gândesc că cutare sau cutare lucru eu l-aş fi făcut mai bine sau că pentru rezolvarea cutărei probleme eu am soluţia cea mai bună.
Ba mai mult decât atât. Situaţia de necetăţean mi-ar fi oferit şi alte voluptăţi, mult mai mari. Aş fi simţit că nu mai aparţin niciunui stat şi că, deci, aparţin numai omenirii. Aş fi putut fi un adevărat internaţional, căci n-aş mai fi fost obligat să apăr interesele niciunei puteri şi aş fi putut să îmi aleg simpatiile printre ţări şi popoare pe alte criterii decât până acum, sau aş fi putut să urăsc şi să dispreţuiesc toate statele în bloc. Aş fi fost mai liber atunci şi mai pregătit să iubesc numai pe om şi omenia. Nu m-aş mai fi închinat pietrelor de hotar şi n-ar mai fi trebuit să tremur şi să lupt pentru a păstra ţării un petic de pământ.
M-aş fi închinat altor valori şi aş fi luptat pentru alte idealuri. Aş fi fost mai om. Aş fi putut atunci să hoinăresc din ţară în ţară fără să ştiu că de una mă leagă drepturi şi îndatoriri.
Aş fi putut chiar să îmi permit plăcerea cruntă pe care şi-a permis-o acel muncitor silezian care, fără cetăţenie cehoslovacă şi fără cetăţenie polonă, alungat şi din Cehoslovacia şi din Polonia, a stat fără să-l poată clinti nimeni patru zile la mijlocul podului de la Tesin, călare pe hotarul dintre cele două ţări care l-au alungat, eliberat de orice obligaţii şi ştiind că n-are dreptul să facă un singur pas nici la dreapta, nici la stânga.
Doream să fiu revizuit fiindcă astăzi mai putem vota, apoi se pare că o facem pentru ultima dată şi chiar dacă am mai practica acest urât obicei democratic, practica lui nu mai are nicio valoare din moment ce ţara o stăpânesc tocmai cei pe care ea i-a refuzat. Iarăşi, dacă cetăţean român fiind eşti în putinţa să ocupi o slujbă la stat, apoi nu e nicio pricopseală, din moment ce statul nu te plăteşte pentru această slujbă sau te plăteşte cu un salariu care te împiedică doar să mori de foame.
Că această calitate îţi mai dă şi dreptul să te gândeşti cu grijă la soarta ţării, la integritatea ei teritorială sau la independenţa ei naţională, de pildă, e adevărat. Dar, iarăşi, nu este mai puţin adevărat că grija ta cetăţenească şi chiar acţiunile cetăţeneşti făcute pe temeiul acestui drept n-au nici ele nicio valoare. Soarta ţării se joacă pe alte planuri şi pe alte criterii şi opinia şi grija cetăţenilor, oricât de clar exprimate, nu sunt băgate în seamă de nimeni.
Pentru un simplu paşaport cu scoarţe albastre sub firma căruia să poţi bate drumurile străinătăţii în calitate de cetăţean român sau pentru bucuria pe care o ai de a face serviciu militar şi a plăti taxe tremur de teama că voi fii revizuit. Din contră, atunci când aveam convingerea că prin evoluţia lucrurilor de fapt cetăţenia, drepturile de cetăţean mi-au fost răpite de mult, aş fi simţit o deosebită bucurie să am o consfinţire legală directă şi personală a acestei stări.
N-am avut norocul. N-am pierdut, totuşi, nădejdea şi am găsit şi o [… a]tunci lucrurile vor fi mai simple vor fi şi eu mângâiat de decepţia ce am suferit-o când am constatat că nu pot fi revizuit.
aparut initial in Lumea Românească, Anul I, nr. 233, 23 ianuarie 1938, pagina 5
A se vedea si:
Lasă un răspuns