Expoziţia dela New-Yor. Noaptea, prin expoziţie
de OLGA GRECEANU
UNIVERSUL, Anul al 56-lea, Nr. 189, Joi 13 Iulie 1939, p. 5
Info box: Olga Greceanu (1880-1978), pictorita si publicista cu o activitate prodigioasa si, in multe privinte, inovatoare. Alaturi de Cecilia Cutescu-Storck organizeaza, in 1914, prima "Expozitie nationala a femeilor pictore". Infiinteaza, alaturi de Nina Arbore, in Franta, Sindicatul Artelor Frumoase. Are expozitii in New York (1924), Bruxelles (1927), Paris (1928), Barcelona (1929), Praga (1931), Roma (1933), Varsovia (1934). Se preocupa si de pictura religioasa, de restaurare si este prima femeie care primeste dreptul de a vorbi in biserica de la amvon. In 1939 tine pentru cotidianul Universul jurnalul unei calatorii in SUA, in care noteaza si impresiile lasate de vizitarea Pavilionului Romaniei de la Expozitia Universala de la New York.
Când ieşim, afară se întunecă. Iată cum a trecut o zi întreagă. Abia avem timpul să ne pregătim pentru masa de seară, la care suntem invitaţi, în Casa noastră românească din Expoziţie.
Chiar în faţa hotelului, pleacă metroplitanul care deserveşte doar pasagerii pentru Expoziţie. Deşi e afară din oraş, ajungi în 10 minute. Sunt enorm de multe vagoane şi vagoanele sunt mereu arhipline. Nici un taxator. Aici intervine iar automatul. Nu te poţi sui în trenul de sub pământ decât dacă treci printr’un grilaj şi grilajul nu te lasă să treci decât dacă i-ai pus în mână un mic ban de argint. Taxatorul devine astfel inutil.
De departe se anunţă câmpul Expoziţiei, fiindcă se revarsă spre noi o orgie de lumină. Această risipă luminoasă are darul să te dispue. Când adungem e ceasul 8½. Ne pregătim pentru noaptea de Luni spre Marţi, pe când la noi, în România, acum cântă cocoşul şi vă sculaţi să începeţi ziua de Marţi. Suntem mai tineri aci, cu spaţiul unei nopţi. Masa fiind la ora 9, avem o jumătate de ceas înaintea nostră, ca să străbatem pe jos Parcul Expoziţiei şi să aruncăm între timp o privire la unul sau altul din pavilioanele străine.
Cu planul în mână, e uşor. Urmăm drept înainte, aleea principală, până la jocul apelor. Primul pavilion, în dreapta, îndată după ape, e Casa României.
Trecem astfel în faţa lui New-York City, a lui Theme Center, a Pavilionului Metalelor, Consumers, Borden Dairy, Sporturilor, Pavilionul Turciei, al Belgiei, al Pan-Americei, şi de unde venisem entuziasmată, începe să mă cuprindă o plictiseală, aşa cum te cuprinde în maşină, la un drum lung şi monoton. Îmi dau mai târziu seama că plictiseala vine din faptul că toate aceste pavilioane sunt la fel, concepute în stilul cubist al celei mai neînţelese arhitecturi, doar că un pavilion e mai mult sferitc, altul mai patrat, altul mai dreptunghiular, dar oricum exprimând fie-care un corp geometric. Să vezi o clădire în formă geometrică, odată, merge; dar repetată mereu şi fără rost şi încă în reprezentarea a două ţări, cari sunt aşa de diferite. Mai facem câţiva paşi şi ajungem la frumosul lac, unde un joc de ape, superior jocului de ape de la Versailles, ne încântă şi pe noi ca pe toţi gură-cască din Expoziţie.
Printre miile de armonii de culori ce se reflectă intens în fiecarea strop de apă, zăresc dintr’odată o altă lumină, mai sus, şi atât de cunoscută inimei mele: steagul nostru. În uşoara bătae a vântului ce ne răcoreşte, steagul profită să se înalţe falnic, să se aplece, iar să ridice capul şi iar să se înalţe şi să-şi facă jocul celor trei lumini, alături şi în spatele jocului de apă. Proectoarele, prinzând în braţele lor luminoase zvâcnelile de apă, cuprind şi uşoara fâlfâire a drapelului şi aureşte puternic cele 7 litere ROMÂNIA.
Locul e bine ales. Nu mai avem răbdare să aşteptăm sfârşitul jocului de ape şi înaintăm spre ROMÂNIA. Cum să nu-ţi bată inima când trebue să recunoşti – că cel puţin în exterior, şi din cât am putut observa în drum până acum – că nimic nu se poate compara cu mândra Casă a României, cu turnul ei feudal şi coloanele brâncovene, cu prispa largă şi primitoare, cu sublima poartă de marmoră ce susţine eleganta floare a soarelui, repetată de zeci de ori, pe un fond roşu-veneţian?
Nu voi spune acum nimic mai mult. N’am dreptul să mă grăbesc, să generalizez, trăgând concluzii, dintr’o simplă impresie atât timp cât nu cunosc întreaga Expoziţie. Mâine, despre Expoziţie.
Lasă un răspuns